Apple Watch ar putea căpăta funcţie pentru detectarea problemelor cardiace

Echipate cu senzor pentru monitorizarea pulsului, dispozitivele Apple Watch ar putea primi în curând funcţie pentru detectarea bătăilor anormale ale inimii. Atunci când măsurătorile obţinute indică probleme, gadgetul va recomanda utilizatorilor participarea la un control medical de specialitate.

Ritmul cardiac anormal, referit în termeni medicali drept aritmie, poate indica şi afecţiuni grave ca fibrilaţia atrială. În astfel de situaţii, aritmiile pot duce la formarea cheagurilor de sânge şi infarct.

Fără ca alte simptome să fie detectabile în prealabil, Apple Watch ar putea oferi singurul indiciu concret, oprirea activităţilor şi repausul imediat ajutând la evitarea unor situaţii limită.

Chiar dacă nu este considerat un accesoriu medical, Apple Watch ar fi salvat deja viaţa unui adolescent şi este folosit în teste clinice controlate, menite să evalueze potenţialul său pentru diagnosticarea problemelor medicale.