Următorul model de smartwatch Samsung are nume de cod „Solis” şi va rula Tizen

17.06.2016
Următorul model de smartwatch Samsung are nume de cod „Solis” şi va rula Tizen
Cu modelul Gear S2, la care Samsung a lucrat destul de mult timp, compania reuşit să atragă multe recenzii pozitive, atât din partea specialiştilor, cât şi a consumatorilor. Gigantul sud-coreean nu se opreşte aici şi dezvoltă un nou model de smartwatch, care are nume de cod „Solis” şi rulează sistemul de operare Tizen, potrivit unor surse ale Sammobile. 
 
Viitorul model va avea tot formă rotundă, deoarece se pare că cei de la Samsung nu mai sunt dispuşi să lanseze prea curând modele de ceasuri rectangulare, care nu s-au bucurat niciodată de prea mare popularitate. 
 
Citeşte şi: iPhone 7, cu noul buton Home de tip capacitiv, a fost surprins într-o presupusă poză-spion
 
Cei de la Sammobile au publicat şi numerele de model pentru Solis. Acestea vor fi: SM-R760, SM-R765, SM-R770, SM-R765V şi SM-R765S (ultimele două versiuni pentru operatorii telecom). 
 
 
Sistemul de operare Tizen va veni cu o interfaţă regândită, dar alte detalii tehnice nu se cunosc deocamdată.
 
Piaţa globală de ceasuri inteligente va creşte accelerat în următorii doi ani, pe măsură ce companiile lansează modele din ce în ce mai atractive. Firma de cercetare a pieţei Gartner estimează că în 2017 vor fi livrate 66,7 milioane de smartwatch-uri, faţă de 33,3 milioane de unităţi în 2015.
 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult