Facebook Messenger va afişa reclame video în căsuţa de mesaje

20.06.2018
Facebook Messenger va afişa reclame video în căsuţa de mesaje

Facebook Messenger era până de curând o platformă destul de „curată”. Ignorând schimbările de interfaţă care mai mult au complicat utilizarea decât au simplificat-o, aceasta era una dintre puţinele platforme sociale ferite de reclame. În urmă cu un an şi jumătate, Facebook a pornit şi afişarea de reclame între mesajele din inbox, iar de luni a fost pornită o perioadă de testare pentru reclame video în spaţiile dintre conversaţii.

Conform Stefanos Loukakos, şeful diviziei de reclame din Messenger, datele pe care Facebook le va colecta cu referire la comportamentul utilizatorilor de după introducerea reclamelor video în inbox vor influenţa planurile de viitor pentru această platformă. Întrucât Facebook se concentrează în ultima perioadă pe îmbunătăţirea experienţei de utilizare, anunţând în cadrul conferinţei F8 o nouă interfaţă şi meniuri mai aerisite, integrarea de clipuri video cu reclame ar putea fi considerată „intruzivă”.  

Se pare însă că reclamele „normale” nu au influenţat modul în care utilizatorii foloseau platforma la momentul respectiv, aşa că există posibilitatea ca majoritatea să ignore complet noul format. Compania are încredere în faptul că utilizatorii nu vor reacţiona negativ, însă este dispusă să renunţe la această idee în cazul în care timpul de utilizare al aplicaţiei scade.

Există însă posibilitatea ca mulţi dintre utilizatori să nu vadă niciodată aceste reclame, în special pe Android, unde majoritatea utilizatorilor folosesc funcţionalitatea Chat Heads, care suprapune mesajele private peste restul de aplicaţii. Astfel, inbox-ul de pe Messenger este accesat foarte rar.

Reclamele video în Facebook Messenger au fost introduse prima dată la începutul acestei săptămâni, însă nu au apărut informaţii despre această modificare înainte ca Stefanos Loukakos să confirme existenţa lor, deci probabil că ori sunt active pentru un număr restrâns de utilizatori, fie momentan nu sunt clienţi prea mulţi care să afişeze reclame în acest format pe Messenger.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult