Cu peste 11% autonomie mai mare Windows 7 pentru laptopuri

07.11.2008
Cu peste 11% autonomie mai mare Windows 7 pentru laptopuri

Încă o veste bună dinspre Windows 7, de data aceasta direct de la sursă, de la reprezentanţii Microsoft. Laptopurile care vor rula Windows 7 vor rezista cu cel puţin 11% mai mult decât cele cu Vista.

Inginerii de la Microsoft au realizat numeroase teste privind consumul de energie al noului sistem de operare. Acelaşi laptop, rulând un DVD, consumă 17.9 W dacă are Vista instalat şi doar 13.4 W cu Windows 7. Concluzia testelor realizate de Microsoft este că, în cel mai pesimist scenariu, autonomia oferită de Windows 7 este superioară lui Vista cu 11%.

Această ştire m-a făcut să realizez două lucruri. Primul este că, deocamdată, au apărut numai veşti bune legate de Windows 7. Aici şi PR-ul Microsoft are un rol important, nu ca în cazul lui Vista când s-a trezit abia când imaginea sistemului era deja compromisă. Iar al doilea, că până şi Microsoft a ajuns să-şi blameze propriul sistem de operare (Vista) prin comparaţiile făcute în favoarea lui Windows 7. Asta nu e neapărat de bine, până apare Windows 7, Microsoft mai trebuie să vândă Vista. Aceste ştiri nu fac decât să determine utilizatorul să aştepte Windows 7 în loc să cumpere Vista.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News