Internet Explorer pe iOS şi Android prin aplicaţia Remote Desktop

04.11.2014
Internet Explorer pe iOS şi Android prin aplicaţia Remote Desktop

În cazul în care aveţi nevoie de Internet Explorer şi nu aveţi la dispoziţie decât dispozitive cu Android şi iOS, Microsoft aduce „celebrul” său browser şi pe acestea. Acest lucru este posibil folosind aplicaţia de Remode Desktop din AppStore sau Google Play, care oferă acces la IE de la distanţă.

Momentan, această funcţionalitate este în stadiu beta, deci va trebui să vă înscrieţi pe site-ul oficial Microsoft înainte să primiţi acces la Internet Explorer prin clientul Remote Desktop. Procesul este destul de simplu. Mai întăi trebuie să vizitaţi pagina oficială a Remote IE şi să vă logaţi cu un cont Microsoft, după care trebuie să alegeţi regiunea (Europa). În urma înscrierii în beta, veţi primi un e-mail care confirmă participarea la sesiunea de testare.

Odată înscris şi acceptat în beta, aplicaţia IE Technical Preview apare în lista de aplicaţii „demo” din cadrul Remote Desktop de pe iOS şi Android. Astfel, cea mai recentă variantă de Internet Explorer de pe Windows 8.1 (varianta desktop, nu Modern UI), rulează în regim remote pe orice dispozitiv mobil bazat pe sistemele de operare de la Google şi Apple.

Sesiunile sunt însă limitate la 60 de minute, iar cele logate pentru 10 minute fără activitate vor fi închise automat. De asemenea, Internet Explorer nu se va comporta ca varianta sa nativă care dispune de accelerare pe GPU, deci browsing-ul va fi sensibil mai lent.

Utilitatea acestei funcţii poate părea inexistentă la prima vedere, însă dezvoltatorii de aplicaţii web şi cei din mediul corporate, care folosesc servicii realizate exclusiv pentru Internet Explorer, vor fi bucuroşi să aibă această opţiune. Pentru toţi ceilalţi, IE în variantă desktop pe mobil rămâne însă o simplă curiozitate.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult