Care sunt funcţiile cele mai des accesate de pe telefonul mobil?

Care sunt funcţiile cele mai des accesate de pe telefonul mobil?

Acum câţiva ani, un telefon mobil complet (cu
hardware decent şi platformă de operare avansată) costa o căruţă de
bani şi mulţi nici nu aveau habar la ce folosesc toate acele
minunăţii. Astăzi, cred că mai toată lumea care deţine un
smartphone ştie ce poate face cu el. Interesant este însă la ce îl
folosim cu precădere? Un lucru este cert: funcţia de bază a
telefonului – comunicarea vocală, nu mai ocupă prima
poziţie
.

Dacă stăm să ne gândim puţin, ar putea exista fără
probleme telefoane fără SIM
. Putem vorbi prin 3G / HSDPA
fără să ne umflăm facturile, iar pe măsură ce spot-urile Wi-Fi se
înmulţesc precum ciupercile după ploaie vom ajunge să trecem în
plan secundar chiar şi 3G-ul.

Orice am alege, credem că accesul la Internet este
principalul ingredient al unui dispozitiv mobil modern
.
Tot la capitolul Internet, punctăm reţelele sociale (în special
Facebook), prin care mulţi preferă să se felicite şi să ureze
prietenilor „La mulţi ani!” în loc să dea un telefon. E mai comod
aşa, nu? Iată aşadar un alt element care ne îndepărtează de
comunicarea vocală şi ne redirecţionează către tastatură şi
display.

Nicoleta Luciu telefon Nicoleta Luciu telefon

Mai jos am constituit un clasament al principalelor
facilităţi
oferite de un telefon complet. Nu e
obligatoriu să fie smartphone
. În principiu, şi un telefon
fără platformă avansată ne poate oferi toate aceste „ingrediente”,
diferenţa constă în faptul că pe smartphone putem instala un număr
impresionant de aplicaţii, primim update-uri de sistem şi ne
bucurăm de o libertate de personalizare mult mai mare decât în
cazul unui „dumb phone”.

1. Accesul la Internet (EDGE / 3G / HSDPA /
Wi-Fi)

Un telefon fără un suport complet de conectare la Internet
primeşte din start o bilă neagră. Motivelor menţionate (convorbiri
gratuite – inclusiv internaţionale, acces facil şi de oriunde la
reţelele de socializare) li se adaugă accesul la contul de e-mail
şi desigur browsing-ul, element de
bază
prin care obţinem şi / sau transmitem informaţii,
efectuăm rezervări şi plăţi etc.

2. Apelurile de voce

Nu degeaba operatorii ne lovesc din toate părţile cu oferte cu
mii de minute. Chiar dacă nu le consumăm şi uneori vorbim aiurea la
trecerea timpului, ni s-a întipărit parcă în ADN
această meteahnă ce ţine de minutele gratuite (şi
în general de tot ce ţine de super-promoţii şi gratuităţi). Este
clar că oricât de mulţi ar migra către alte tipuri de servicii prin
care pot comunica, apelurile de voce nu vor dipărea
niciodată
(iar aici putem invoca un caz extrem – apelurile
de urgenţă). Poate doar după ce extratereştrii ne vor dezvălui o
tehnologie la care omenirea nu s-a gândit şi nu se va gândi
niciodată.

3. SMS-urile

Conform statisticilor, din 2008 încoace, numărul de
SMS-uri trimise într-un an
la nivel global este de
peste 4 trilioane. Iar asta spune totul. Când eşti
în metrou, la concert sau în alte locuri zgomotoase, nici măcar o
postare pe Facebook nu se poate compara cu un SMS. Spun asta
deoarece pentru utilizarea Facebook-ului (sau cine ştie, pe viitor,

Google+
) ai nevoie de net bunicel (măcar 384 Kbps), în
vreme ce pentru un SMS ai nevoie de doar o liniuţă de semnal
GSM.

Gina Pistol Gina Pistol

4. Player-ul audio

Aproape toate telefoanele lansate în ultimii doi ani au
un player decent, complementat de un
hardware pe măsură. În trecut, calitatea audio
lăsa de dorit în numeroase cazuri, iar unul dintre motive era lipsa
unei interfeţe standard pentru căşti. Noi trebuia să ne mulţumim cu
headset-ul din pachet (de calitate mediocră, cu excepţia celui
pentru telefoanele multimedia speciale – ex: Walkman, N-Series) sau
să achiziţionăm de la producător o pereche de căşti mai bune, însă
la un preţ piperat.

Concluzia? Playerele MP3 erau acum câţiva ani un must have.
Astăzi, puţine mai sunt încă la căutare – doar cele care poartă
brand-uri renumite. Un telefon cu player MP3, slot microSD
şi jack de 3,5 mm ţine locul cu succes unui dispozitiv
dedicat
. Şi parcă nimic nu alungă monotonia unui drum cu
metroul sau cu autobuzul decât muzica preferată. Din punctul meu de
vedere, o carte bună se situează peste acest nivel, dar aceasta nu
este decât o părere subiectivă. Sigur, putem asculta muzică în timp
ce lecturăm, dar concentrarea nu e aceeaşi. E ca şi cum ai alerga
după doi iepuri.

5. Camera foto

Camerele de pe telefonul mobil au ajuns să se bată de la egal cu
aparatele compacte. Parcă nu-ţi mai vine să cari după tine şapte
mii de gadgeturi specializate pentru nişte performanţe puţin mai
bune- poate doar în situaţia în care eşti profesionist în domeniu
sau foarte pretenţios în ceea ce priveşte calitatea. Altfel, există
o mulţime de telefoane care fac poze agreabile în condiţii
bune de iluminare
. Este drept, seara sunt destul de
problematice pentru că le lipseşte bliţ-ul. Chiar şi acele
telefoane cu bliţ Xenon nu se pot compara cu bliţul pus pe o cameră
compactă.

6. GPS-ul

GPS-ul este foarte util în cel puţin trei
situaţii
: vrei să ajungi la o anumită adresă / punct de
interes, vrei să foloseşti aplicaţii pentru monitorizarea
performanţelor sportive sau vrei să pui coordonatele geografice pe
o imagine. Fără îndoială, mai sunt şi alte utilităţi ale
receptorului GPS, vă las pe voi să le înşiraţi. Chiar aşa, voi la
ce folosiţi GPS-ul, în afară de situaţiile menţionate în
articol?

7. Camera video

Camera video, chiar dacă a ajuns la un nivel de performanţe
uimitoare (înregistrare Full HD 1080p), nu este atât de
utilizată precum camera foto
. Oamenilor le place pur şi
simplu mai degrabă să pozeze decât să filmeze. Probabil de aceea
sunt şi mult mai mulţi fotografi decât regizori.

8. Player-ul video

Player-ul video nu a ajuns încă la un nivel la care să ne putem
bucura aşa cum trebuie de el. Deşi telefoanele au un hardware
capabil să ruleze filme HD 720p lejer, soft-ul de video
lasă încă de dorit
. Întâlnim probleme cu
codec-urile
, cu suportul pentru subtitrări etc. Din punct
de vedere al afişării propriu zise, dimensiunea ecranului
reprezintă şi ea un impediment. Degeaba se laudă producătorii cu
ecrane 3D pe telefon. Parcă altfel se văd filmele
pe o tabletă de 10 inch sau pe un laptop mare, ca să nu mai zic de
un
LCD TV
. Dar acesta din urmă nu intră la cateogoria
soluţii mobile.

9. Convorbirile video

Când s-a lansat în Europa tehnologia 3G şi mai cu seamă în
România, toată lumea îşi imagina că în scurt timp convorbirile
vocale vor fi înlocuite de cele video. Dar acest lucru nu s-a
întâmplat – nu neapărat pentru că telefoanele 3G erau destul de
scumpe la început ci din cauza tarifelor ridicate şi a
streaming-ului de calitate foarte slabă (rezoluţie mică, frame rate
scăzut, întreruperi frecvente).

Puţini au folosit şi puţini preferă astăzi convorbirile
video de pe telefon pe telefon
. Deşi apreciat în Statele
Unite, nici măcar aplicaţia de videochat FaceTime concepută de
Apple nu reprezintă o prioritate la achiziţionarea unui iPhone.
Singurele ţări unde convorbirile video sunt populare sunt statele
asiatice.

10. MMS-urile

MMS-ul nu este altceva decât un SMS complex. Pe
lângă clasicul mesaj text, poţi adăuga imagini, sunete şi video.
Ideea în sine nu a fost rea, dar la fel ca şi în cazul
convorbirilor video, pur şi simplu nu a prins.
Lumea consideră tot SMS-ul mai practic, mai eficient.

Acestea sunt 10 dintre principalele funcţii pe care ni le oferă
un telefon, fie el „smart” sau „dumb”. Am încercat să facem un
clasament relevant, dar suntem convinşi că fiecare
utilizator are priorităţile lui
în ceea ce priveşte gradul
de utlizare al fiecarei facilităţi menţionate. Aşteptăm cu interes
părerile voastre.

Ce funcţii /
facilităţi accesaţi cel mai des de pe telefonul
mobil?

Urmărește Go4IT.ro pe Google News