gândul.info lansează aplicaţia de iPhone

Ştirile şi opiniile gândul devin şi mai uşor de citit pe telefonul mobil, odată cu lansarea aplicaţiei gândul.info pentru iPhone. Utilizatorii vor găsi acelaşi conţinut bogat ca pe site, dar şi funcţionalităţi specifice, precum posibilitatea de lectură offline şi salvarea articolelor favorite.

La fel ca aplicaţia gândul.info de iPad, cea de iPhone le permite utilizatorilor să navigheze uşor printre secţiuni şi printre articolele de interes. Conţinutul este structurat pe categoriile familiare cititorilor gândul (Home, News, Politică, Internaţional, Financiar, Puterea gândului, Reportaj, Magazin, Sport) şi le oferă acestora informaţiile exclusive şi abordările inedite cu care s-au obişnuit de pe site.

gândul.info lansează aplicaţia de iPhone

În plus, cititorii care vor lua gândul cu ei pe iPhone vor beneficia de feature-urile aplicaţiei:

  • Posibilitate de lectură offline: după sincronizare, ştirile şi fotografiile rămân disponibile offline şi pot fi citite mai târziu, fără acces la Internet
  • Salvarea articolelor preferate: ştirile de interes pot fi salvate în secţiunea Favorite pentru a le regăsi rapid
  • Opţiuni de share: articolele citite în aplicaţie pot fi trimise prin e-mail sau postate pe Facebook ori Twitter gândul.info pe iPhone îi ţine pe utilizatori la curent cu toate subiectele care fac agenda zilei, prin ştiri despre evenimentele de impact şi opiniile jurnaliştilor de prestigiu.

Aplicaţia este disponibilă gratuit în AppStore.