HONOR View20 a fost lansat oficial la CES. Vine cu ecran perforat, cameră de 48 megapixeli şi hardware de top

08.01.2019
HONOR View20 a fost lansat oficial la CES. Vine cu ecran perforat, cameră de 48 megapixeli şi hardware de top

HONOR View20 a fost prezentat oficial luna trecută, însă deja compania chineză aduce primul său telefon cu ecran perforat şi în vest. La CES 2019, HONOR a prezentat din nou telefonul, confirmând încă odată că avem de a face cu un smartphone de top din toate punctele de vedere, de la design-ul care schimbă complet liniile dispozitivelor companiei de până acum, până la tehnologiile integrate în acesta.

HONOR View20 – Specificaţii

Noul View20 este bazat pe aceeaşi platformă de top pe care am întâlnit-o pe Huawei Mate 20 Pro şi derivatele sale. Vorbim despre un chipset Kirin 980 echipat cu procesor neural dual, capabil să ruleze algoritmi AI mult mai repede decât alte modele de pe piaţă. De asemenea, acesta beneficiază de tehnologia GPU Turbo 2.0 pentru a accelera performanţa în jocuri video şi de un acumulator de 4.000 mAh, pentru o autonomie peste medie.

Dispozitivul este echipat cu un ecran de 6,4” cu panou IPS perforat în colţul din stânga-sus cu rezoluţie Full HD+ (2.310 x 1.080 pixeli) şi este disponibil în configuraţii cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare sau 8 GB RAM şi 128/256 GB stocare. Nu în ultimul rând, acesta vine echipat cu sistemul de operare Android 9.0 Pie, personalizat cu interfaţa Magic UI 2.0, un senzor de amprentă pe partea din spate şi funcţie fast charge la 22,5 W.

Ecran 6,4”, LCD, rezoluţie 2.310 x 1.080 pixeli, ecran perforat
Sistem de operare Android 9.0 (Magic UI 2.0)
Chipset Kirin 980 
Procesor
octa-core (2 x Cortex-A76 @ 2,6 GHz + 2 x Cortex-A76 @ 1,92 GHz + 4 x Cortex-A55 @ 1,8 GHz )
Procesor grafic
Mali-G76 MP10
RAM 6/8 GB
Stocare 128/256 GB
Card nu
Date HSPA, LTE
Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct
Bluetooth 5
USB USB 3.1 Type-C
Cameră foto

Cameră triplă:

  • 48 MP, f/1.8
  • cameră Time-of-Flight (TOF) 3D (dual)
Filmare video 3.840 x 2.160 pixeli @ 30 FPS 
Cameră foto frontală 25 MP, f/2.0
Baterie 3.750 mAh
Dimensiuni 156,9 x 75,4 x 8,1 mm
Greutate 180 g
Culori Sea Blue, Phantom Blue, Red, Magic Night Black
Altele senzor de amprentă, NFC, ecran perforat

HONOR View 20 – Camera foto de 48 megapixeli şi senzor 3D TOF

Camerele foto sunt de asemenea un subiect interesant pentru acest model. HONOR View 20 oferă cu un senzor foto de 48 megapixeli (f/1.8), care beneficiază şi de o cameră 3D Time-of-Flight (TOF), pentru poziţionare spaţială mai bună. Această capabilitate va ajuta la îmbunătăţirea aplicaţiilor de tip AR şi VR în viitor. Camera frontală de 25 megapixeli f/2.0 este integrată în ecran şi foloseşte un adeziv special pentru a împiedica lumina display-ului să afecteze fotografiile realizate cu aceasta.

Nu puteam să vorbim despre un dispozitiv echipat cu procesor capabil de procesare AI fără să vorbim despre funcţiile pe care această tehnologie le oferă. HONOR promite un nou mod numit AI Ultra Clarity, care combină mai multe fotografii de 48 megapixeli într-una singură, pentru o calitate îmbunătăţită. Camera TOF poate fi folosită alături de altgoritmii AI pentru a recunoaşte obiecte, în timp ce un algoritm de modelare 3D permite scanarea diverselor elemente din jur şi realizarea de efecte noi în timp real atât pentru fotografii, cât şi pentru clipuri video.

HONOR View20 – Preţ şi data de lansare 

Honor View20 urmează să fie lansat oficial şi în Europa, într-un eveniment care va avea loc la Paris pe data de 22 ianuarie. Preţul nu a fost încă anunţat.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult