Leagoo Shark 1 [REVIEW]

21.04.2016
Leagoo Shark 1 [REVIEW]
Prezentare

Cel mai puternic smartphone din oferta producătorului Leagoo, Shark 1 atrage atenţia prin construcţia sa masivă şi acumulatorul de 6300 mAh, promiţând până la 3 zile de utilizare fără grija adaptorului AC. Carcasa doar cu puţin mai mare decât a unui telefon iPhone 6s Plus, adăposteşte un ecran de 6” cu rezoluţie 1080p şi o configuraţie cu procesor octa-core, ajutată cu 3GB memorie RAM.

Leagoo Shark 1

Prezentare

Încadrat la categoria phablet, Shark 1 se prezintă într-o carcasă de 8.5 mm grosime, încadrând un ecran de mari dimensiuni care ocupă mai bine de 80% din partea frontală a telefonului. Protejat sub un scut Gorilla Glass 3 cu margini curbate,  ecranul de 6” nu lasă prea mult loc pentru butoane capacitive, a căror adăugare ar fi crescut şi mai mult lungimea carcasei. În schimb, acestea sunt redate în interfaţa Android atunci când este nevoie, utilizatorul având posibilitatea să le ascundă pentru a maximiza spaţiul disponibil aplicaţiei active.  

Disponibil în versiuni de culoare twilight blue, starlight silver, champagne gold şi negru, Legoo Shark 1 foloseşte aliaj de aluminiu pentru partea din spate, respectiv policarbonat pentru rama laterală şi capetele carcasei. Finisajele sunt de bună calitate, suprafeţele vopsite având aderenţă bună în palme şi rezistente la murdărire. Singurul dezavantaj, consecinţă inevitabilă folosirii unui acumulator de 6300 mAh, este greutatea de 241 grame. Altfel, carcasa cu dimensiuni 158.6×82.8×8.5 mm încape fără probleme în majoritatea buzunarelor.

Privit din faţă, Shark 1 nu oferă prea multe elemente distinctive în afara ramei laterale cu aspect cromat. Ecranul de 6” este încadrat cu o ramă îngustă şi lasă câte 1 cm spaţiu liber în partea de jos şi deasupra, unde găsim camera frontală de 5MP, senzorul de proximitate şi casca audio. Tot aici avem şi un sistem de notificări LED, folosind culorile roşu, albastru şi verde, în funcţie de tipul alertei emise.

Pe rama laterală, la partea de sus avem jack-ul pentru căşti şi un emiţător infraroşu pentru funcţia de telecomandă, iar jos găsim conectorul micro USB. Butoanele Power şi Volum sunt plasate în lateral-dreapta, iar în stânga găsim caseta pentru cartelă SIM. Aceasta permite configuraţii dual-SIM cu două cartele micro-SIM, respectiv folosirea unei singure cartele micro SIM şi card micro SD pentru suplimentarea memoriei interne.

Spatele telefonului este acoperit cu un capac metalic nedetaşabil, pe ce care senzorul biometric este delimitat cu un inel din aluminiu uşor de diferenţiat la palpare.

Leagoo Shark 1 – specificaţi:

  • Sistem de operare: Leagoo OS 1.2 (bazat pe Android 5.1)
  • Ecran: LCD 6”, 1920 x 1080 pixeli (368ppi), tehnologie LTPS,  Corning Gorilla Class 3, curbură 2.5D
  • Chipset: MediaTek MT6753
  • CPU: octa-core pe 64 biţi, 1.3GHz
  • GPU: Mali-T760
  • RAM: 3GB DDR3L
  • Memorie: 16 GB memorie internă + slot microSD (până la 64 GB)
  • Camera foto: 13 MP, cu autofocus şi blitz dual LED, filmare 1080p
  • Cameră frontală: 5MP
  • Senzori: proximitate, lumină ambientală, orientare
  • Conectivitate: 4G FDD-LTE (Banda 1,3,7,8,20), 3G/2G, Bluetooth 4.0, WiFi N
  • Acumulator: 6300 mAh Li-polymer, nedetaşabil, funcţie încărcare rapidă
  • Alte dotări: receptor GPS/GLONASS, radio FM, funcţie telecomandă infraroşu
  • Dimensiuni: 158.6×82.8×8.5 mm
  • Greutate: 240.9 grame
  • Accesorii incluse: Adaptor AC, cablu USB, ghid instalare limba engleză

Camera foto de 16 MP şi blitz-ul LED dual-tone au fost împinse până spre marginea superioară a carcasei, inelul de protecţie confecţionat din aluminiu ieşind puţin în afară, însă fără a incomoda.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult