LG Cookie are un urmaş cu 3G şi accelerator grafic – Cooky

10.03.2009
LG Cookie are un urmaş cu 3G şi accelerator grafic - Cooky

În ciuda problemelor de software manifestate, LG KP500 Cookie se bucură de un succes incontestabil – 1,3 milioane de exemplare vândute din octombrie 2008 şi până în prezent. Sud-coreenii s-au gândit să bată fierul cât e cald şi au anunţat succesorul LG Cooky – versiune ce aduce câteva îmbunătăţiri pe care ni le-am fi dorit de la cel mai accesibil telefon cu touchscreen. Cea mai importantă este conectivitatea HSDPA, iar în plan secund regăsim accelerarea grafică 3D şi tunerul TV T-DMB.

LG Cooky păstrează în linii mari designul întâlnit la KP500, singurele diferenţe fiind prezenţa camerei pentru apeluri video şi lipsa compartimentului dedicat stylus-ului. Costul telefonului va fi de 300 de Euro, însă versiunea europeană se va vinde cu siguranţă mai ieftin deoarece nu beneficiază de tuner TV integrat. Nu cunoaştem data la care LG Cooky va sosi pe bătrânul continent – tot ce vă putem spune este că în Coreea se va comercializa începând cu luna iunie a acestui an.

LG Cooky

Urmărește Go4IT.ro pe Google News