Meizu 16Xs: ecran AMOLED, senzor de amprentă în display şi cameră triplă la 220 euro

31.05.2019
Meizu 16Xs: ecran AMOLED, senzor de amprentă în display şi cameră triplă la 220 euro

Smartphone-urile de top au ajuns în ultimii doi ani să coste peste 1.000 de euro, însă în acelaşi timp, la polul opus, dispozitivele de medie performante tind spre preţuri de trei sau patru ori mai mici. Este asfel destul de greu să mai justifici cumpărarea unui telefon de top, când modelele disponibile pe piaţă la 200 sau 300 de euro sunt atât de bune. Asta încearcă să ne demonstreze şi producătorul chinez Meizu, care a lansat modelul Meizu 16Xs cu ecran AMOLED, trei camere foto şi senzor de amprentă în display la un preţ de pornire de 220 de euro.

Meizu 16Xs este ceea ce pare a fi răspunsul companiei la dispozitivele mid-range premium, echipate cu hardware performant şi funcţii avansate, cu o construcţie de calitate. Diferenţa între acest model şi dispozitivele Samsung Galaxy A70, de exemplu, este preţul, Meizu reuşind să aducă acest telefon pe piaţă la jumătate din preţ.

Cu toate acestea, nu par să existe prea multe compromisuri. Avem un ecran de 6,2” Super AMOLED cu rezoluţie Full HD+ (2.232 x 1.080 pixeli), un senzor de amprentă în ecran şi niciun notch sau perforare. Camera foto frontală de 16 megapixeli este integrată deasupra display-ului, într-o ramă destul de subţire. Această ramă este vizibilă şi sub display, făcând design-ul acestui model să fie simetric.

La interior găsim un chipset Snapdragon 675, 6 GB memorie RAM şi posibilitatea de a alege între 64 sau 128 GB spaţiu de stocare intern. Acumulatorul de 4.000 mAh ar trebui să asigure cel puţin o zi de utilizare normală, în timp ce încărcarea rapidă mCharge la 18W ar putea asigura timpi minimi de aşteptare pentru alimentarea cu energie.

Având în vedere preţul de pornire de numai 220 de euro, ne-am fi aşteptat la o cameră mai puţin performantă din partea Meizu, însă nu este cazul. Compania a apelat la un senzor principal de 48 de megapixeli produs de Samsung (modelul S5KGM1), care foloseşte un senzor de adâncime de 5 megapixeli pentru realizarea de fotografii portret. Cea de-a treia cameră este una cu obiectiv ultra-wide de 8 megapixeli, cu deschidere de 118 grade.

Desigur, fiind vorba despre un smartphone Meizu, acesta va rula FlymeOS 7, versiunea companiei de Android 9.0 Pie. Meizu 16Xs se lansează în China pe 10 iunie, urmând să ajungă şi în magazinele din Europa în luna iulie. Preţul în China este de 1.698 yuan (220 euro) pentru versiunea cu 6 GB RAM şi 64 GB stocare şi de 1.998 yuan (260 euro) pentru versiunea cu 6 GB memorie RAM şi 128 GB stocare.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult