Nokia ne arată accidental Lumia 900 într-un clip

17.11.2011
Nokia ne arată accidental Lumia 900 într-un clip

Alături de Microsoft, cei de la Nokia au la rândul lor interesul să atragă dezvoltatori software pentru platforma Windows Phone 7. Un clip video folosit pentru acest scop ne-a dat posibilitatea să vedem viitorul terminal Nokia Lumia 900. Pentru a afla rezoluţia ecranului, au fost realizate câteva măsurători ale pictogramelor, relativ la dimensiunile telefonului. Se pare că Nokia 900 va avea o diagonală de cel puţin 4″.

Nokia Lumia 900 dezvăluit într-un clip pentru dezvoltatori

Dacă vi se pare cunoscut designul de la baza ecranului lui Nokia Lumia 900, înseamnă că sunteţi familiari cu produsele finladezilor. El a fost preluat nu de la Nokia 700, aşa cum susţine ştirea de la sursă, ci de la Nokia X3-02 Touch and Type. Din păcate nu vă putem arăta clipul în care este protagonist Nokia 900 deoarece a fost făcut Private pe YouTube. Asta ar putea confirma faptul că terminalul prezentat este chiar Nokia Lumina 900. Data de lansare nu este cunoscută încă.

Captură de ecran din clipul care a devenit Private pe YouTube

Urmărește Go4IT.ro pe Google News