Nokia N8, amânat pentru luna octombrie

Nokia N8, amânat pentru luna octombrie

O regulă nescrisă spune că orice vedetă care se respectă trebuie
să întârzie. Ca o vedetă ce deja e,
Nokia N8 va întârzia
şi el. Nu mult, doar o lună.

Iniţial, vedeta anului pentru compania finlandeză trebuia să
intre pe piaţă luna aceasta. Se pare însă că cei de la Nokia mai au
de făcut câteva mici retuşuri. Probabil vor să se asigure că nu vor
fi probleme după lansare. Aşa că, vedeta noastră va fi
disponibilă începând cu luna octombrie
.

În altă ordine de idei, cei de la Nokia susţin că N8 se bucură
de foarte multe precomenzi. În fapt, se pare că N8 este

cel mai râvnit telefon Nokia
din toate timpurile în termeni de
precomenzi
. Acum nu rămâne decât să se ridice şi vânzările
post lansare la nivelul precomenzilor.

Amânarea celui mai aşteptat telefon al anului, chiar şi cu o
singură lună, nu dă bine pentru imaginea companiei finlandeze. Asta
mai ales în condiţiile în care cota de piaţă are de suferit iar mai
mulţi lideri şi-au dat demisia recent. Sigur, un telefon amânat
este mai bun decât un telefon lansat cu probleme. Dar chiar şi aşa,
în aceste condiţii, orice eveniment de acest fel afectează imaginea
companiei.

Nokia N8

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News