Nokia 9 PureView apare în fişiere de pe serverele Foxconn sub un nume de cod sugestiv

Smartphone-ul Nokia 9 PureView nu mai este un secret, acesta fiind zvonit de mai multe luni, în timp ce imagini cu un prototip al acestuia au fost publicate pe internet la sfârşitul verii. În timp ce HMD Global plănuia iniţial să lanseze acest model în toamna lui 2018, producătorul finlandez a decis să amâne până în 2019 evenimentul, timp în care poate rezolva problemele de dezvoltare de care s-a lovit probabil în integrarea a nu mai puţin de cinci camere foto. Între timp însă, avem noi detalii despre acest model, direct de la sursă.

HMD Global realizează design-ul şi proiectează componentele interne ale dispozitivelor Nokia, însă de manufacturarea propriu-zisă se ocupă FIH Mobile Limited, o divizie a Foxconn, aceeaşi care se ocupă şi de asamblarea de iPhone-uri pentru Apple. Utilizatori mai pricepuţi, care au aflat pe ce server ţine FIH actualizările software pentru telefoanele Nokia, au reuşit însă să dea peste câteva fişiere care fac referire la un model încă nelansat, un dispozitiv cu numele de cod „Olympic”.

Chiar dacă Olympic nu spune mare lucru despre un telefon, atunci când adunăm şi detaliile pe care le-am aflat deja despre acesta pe căi neoficiale, am putea confirma o parte dintre zvonuri. În primul rând, telefonul fotografiat în vară avea numărul de model AOP-SKU3. AOP ar putea fi o prescurtare a cuvântului „AOlinPike”, traducerea în chineză a termenului „olimpic”. De asemenea, sigla jocurilor olimpice include cinci cercuri, care ar putea reprezenta cele cinci camere pe care noul Nokia 9 PureView le-ar putea integra.

Momentan toate aceste informaţii sunt cel puţin zvonuri şi cel mult speculaţii, însă prea multe detalii se leagă între ele. Din păcate, înainte de Mobile World Congress 2019 nu vom putea afla cu certitudine dacă într-adevăr HMD Global plănuieşte un smartphone cu cinci camere din gama PureView. Ştim însă că producătorul finlandez a cumpărat drepturile asupra acestui brand de la Microsoft de curând şi că plănuieşte să facă ceva cu el.

În era în care Huawei şi Samsung concurează pentru cel mai mare număr de camere integrate pe un smartphone, un Nokia PureView „ca pe vremuri” cu o cameră foarte performantă ar putea fi o lovitură importantă de la startup-ul HMD. Acesta ar putea fi momentul în care Nokia revine pe piaţă nu doar cu modele mai ieftine, ci şi mai performante decât ale concurenţei.

publicitate