Proaspăt ieşit din amorţeală, HTC ar putea lansa noi modele smartphone folosind brandul Wildfire

17.06.2019
Proaspăt ieşit din amorţeală, HTC ar putea lansa noi modele smartphone folosind brandul Wildfire

Folosit ultima dată în anii 2010-2011, brandul HTC Wildfire cuprindea o ofertă diversă de modele smartphone cu dotări şi preţuri orientate spre gama de buget.

Zvonurile circulate pe un website rusesc sunt argumentate cu solicitări recente depuse de HTC pentru brevetarea mai multor denumiri derivate din vechiul brand Wildfire: Wildfire E, Wildfire E Plus, Wildfire E1, Wildfire E1 Plus, Wildfire E2, Wildfire E2 Plus, Wildfire E3, Wildfire E3 Plus, Wildfire R şi Wildfire R Plus. Măsura nu garantează în nici un fel că produsele respective vor vedea lumina zilei, însă arată posibile planuri de viitor pentru relansarea business-ului de telefoane mobile HTC pe segmentul low-cost.

Pe termen ceva mai scurt, HTC pare să concentreze eforturile pe lansarea unui flagship 5G, un eventual succes la gama high-end putând repune compania pe lista scurtă a producătorilor smartphone de top, cu beneficii de imagine cuantificabile pe termen lung.

Nu este clar dacă HTC plănuieşte să folosească atenţia stârnită în jurul lansării primului flagship 5G din portofoliu pentru a pune sub lumina reflectoarelor şi o revenire pe segmentul de buget, dezvăluind o nouă ofertă smartphone bazată pe brandul Wildfire. Cert este că pentru a nu trece neobservat, noul flagship HTC cu conectivitate 5G ar trebui să sosească în cursul acestui an, lăsând puţin timp pentru diversificarea ofertei smartphone şi pe gama low-cost.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult