Redmi 8A: cel mai ieftin telefon cu procesor octa-core, baterie de 5.000 mAh şi încărcare rapidă

Având în vedere specificaţiile hardware ale telefoanelor de 200 de euro din ultima perioadă, era de aşteptat ca un smartphone cu adevărat utilizabil la un preţ mai mic de jumătate să apară. Brandul secundar de la Xiaomi, Redmi, a anunţat astăzi în India Redmi 8A, un smartphone de 83 de euro (6.500 rupii), care vine echipat cu hardware foarte capabil să ofere o experienţă de utilizarea de bază, cât şi autonomie peste medie.

Redmi 8A este un smartphone dezvoltat în jurul unui display de 6,22” cu rezoluţie HD. La 83 de euro, este cam greu să te aştepţi la rezoluţie mai mare, însă panoul este protejat cu sticlă Gorilla Glass 5, ceva surprinzător în condiţiile de faţă. La interior avem un chipset Snapdragon 439, 2 sau 3 GB memorie RAM şi 32 GB stocare, alături de o cameră principală cu senzor IMX363 de la Sony, de 12 megapixeli şi o cameră frontală de 8 megapixeli pe partea din faţă. Există şi o tăviţă cu trei slot-uri pentru două cartele nano-SIM şi un microSD, pentru funcţionalitate Dual-SIM în acelaşi timp cu un card de memorie de până la 512 GB.

Cele mai surprinzătoare specificaţii hardware sunt însă bateria de 5.000 mAh şi port-ul USB Type-C, care este de obicei absent de pe smartphone-urile de buget, producătorii preferând să folosească vechiul USB micro. Pe lângă asta, Xiaomi a reuşit să adauge şi compatibilitate cu încărcare rapidă la 18W, chiar dacă în pachet se găseşte un adaptor de priză de 10W. Asemeni altor dispozitive de buget, există şi o rezistenţă la stropi de apă la standardul P2i, dar nu ar trebui ca utilizatorii să se bazeze pe această protecţie prea mult.

Redmi 8A - specificaţii

  • Ecran: 6.2" (1520 × 720 pixeli) HD+
  • Procesor: Snapdragon 439, octa-core la 2GHz
  • RAM: 2/3 GB
  • Stocare internă: 32 GB 
  • Slot microSD: da, până la 512GB
  • OS: Android 9.0 (Pie) cu interfaţă MIUI 10
  • Dual SIM: (nano + nano + microSD)
  • Cameră foto: 12MP, senzor Sony IMD383 cu LED Flash
  • Cameră frontală: 8MP
  • Alte dotări: ieşire audio jack 3.5mm, radio FM, Dual 4G VoLTE, WiFi 802.11 b/g/n, Bluetooth 5.0, GPS + GLONASS, recunoaştere facială
  • Dimensiuni: 156.3×75.4×9.4mm
  • Greutate: 188g

La capitolul software, Redmi 8A vine cu MIUI de la Xiaomi şi include în aplicaţia de cameră posibilitatea de a realiza fotografii de tip portret folosind algoritmi AI. De asemenea, există recunoaştere facială cu ajutorul camerei frontale.

Redmi 8A ajunge mai întâi în India, fiind livrat la 6.500 rupii (83 euro) în varianta 2 + 32 GB şi la 7.000 rupii în varianta 3 + 32 GB (90 euro). Acesta ar putea fi un telefon de rezervă foarte bun, pentru momentele în care nu vrei să pleci cu telefonul principal în anumite situaţii în care l-ai putea pierde sau strica, dar nici să nu pierzi funcţionalitatea smart. De asemenea, poate fi un telefon bun pentru copii sau pentru cei mai bătrâni, fiind destul de ieftin cât să nu devină o mare supărare spargerea ecranului sau distrugerea dispozitivului în cazul unui accident. Redmi 8A va fi vândut prin intermediul Mi Store şi Flipkart, deci există şansa ca acesta să ajungă şi în Mi Store-ul din România.