Samsung ar putea stabili un record nedorit cu preţul Galaxy Note9

Samsung ar putea stabili un record nedorit cu preţul Galaxy Note9

Apple şi Samsung ar putea să „testeze” şi în perioada următoare limitele de toleranţă ale cumpărătorilor în materie de preţuri, surse apropiate companiei sud-coreene înaintând cifre ameţitoare pentru preţul lui Galaxy Note9.

Potrivit ultimelor zvonuri, versiunea cu 128GB a lui Galaxy Note9 va avea un preţ comparabil modelului iPhone X, de 1000 euro în piaţa europeană. Cei care optează pentru versiunea de top, cu 512GB spaţiu de stocare inclus, vor „topi” nu mai puţin de 1300 euro de pe cardul de credit.

Sigur, mulţi dintre cumpărători vor opta pentru una dintre ofertele cu abonament puse la dispoziţie de operatorii serviciilor de telefonie mobilă, ascunzând preţul exorbitant în costul mai uşor de digerat al unui abonament lunar. Nimic nou sub soare. Apple face asta de ani buni. Întrebarea este dacă brandul Galaxy Note se mai pote ridica la nivelul de ultra-lux dorit de Samsung.

Spre comparaţie, predecesorul Note8 debuta în luna august 2017 cu un preţ de 900 – 1000 euro, la pachet retail.

Având în vedere presiunea tot mai mare exercitată de producătorii asiatici pe reducerea preţurilor la gama high-end şi interesul deocamdată modest faţă de următorul model Galaxy Note, o nouă creştere a preţurilor ar putea descuraja şi mai mult compărătorii care aşteptă de la Galaxy Note9 să fie mai mult decât un upgrade pentru dispozitivul lansat anul trecut.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult