Samsung pregăteşte un nou smartphone: GT-C6620

28.10.2008
Samsung pregăteşte un nou smartphone: GT-C6620

Un site italian a dezvăluit că Samsung va lansa în curând un nou telefon inteligent cu sistem de operare Windows Mobile. Nu există deocamdată nicio poză cu Samsung GT-C6620, însă au ieşit la iveală câteva date tehnice.

Samsung GT-C6620 va avea la bază versiunea Standard de Windows Mobile 6.1. Asta înseamnă că nu va avea touchscreen, după cum se ştie Windows Mobile Standard a fost construit pentru telefoanele normale, fără touchscreen. În schimb, se pare că va avea tastatură QWERTY.

Dispozitivul mai este dotat cu o cameră foto de doar 2 MP, bluetooth şi slot microSD. Samsung GT-C6620 va fi lansat în Italia până la sfârşitul anului şi nu este clar dacă va ajunge şi în restul Europei. Preţul se pare că nu va depăşi 200 de euro, plus abonament.

Samsung GT-C6620

Urmărește Go4IT.ro pe Google News