Samsung ar putea lansa un smartphone pliabil mai ieftin, cu ecran de formă pătrată

03.09.2019
Samsung ar putea lansa un smartphone pliabil mai ieftin, cu ecran de formă pătrată

În timp ce vocile critice spun că lansarea Galaxy Fold ar fi trebuit anulată cu totul, încă de la primele semne că evenimentul se transformă într-un fiasco mediatic, ambiţiile Samsung de a se impune pe piaţa de telefoane pliabile au continuat, compania fiind acum pregătită să reia lansarea Galaxy Fold trimiţând sub lumina reflectoarelor o revizie hardware mult îmbunătăţită.

Cu toate acestea, sud-coreenii nu sunt indiferenţi la faptul că preţul cerut, de aproape 2000 dolari, este mult prea mare pentru a  face din lansarea Galaxy Fold un succes la scară mare. Pentru asta e nevoie de o versiune low-cost a acestuia, cu preţ apropiat de nivelul unui smartphone convenţional.

Potrivit surselor citate de Bloomberg, următorul smartphone pliabil este dezvoltat deja în laboratoarele Samsung, dispozitivul urmând să fie mai subţire decât Galaxy Fold şi mai uşor de strecurat în buzunar datorită formei sale pătrate. În modul extins, acesta va oferi un ecran de 6.7” care se pliază la interior. Spre comparaţie, originalul Galaxy Fold venea echipat cu un ecran de 7.3 inch.

Un element important de noutate ar putea fi substituirea foliei din polimer cu un nou tip de sticlă flexibilă ultra-subţire, în măsură să ofere protecţie sporită împotriva zgârieturilor fără a ceda îndoirilor repetate.

În timp ce noua revizie Galaxy Fold este aşteptată să-şi facă apariţia în cursul acestei luni, versiunea sa mai compactă şi mai ieftină nu are un calendar de lansare clar stabilit.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult