Urmăreşte live lansarea Huawei P30 şi P30 Pro

26.03.2019
Urmăreşte live lansarea Huawei P30 şi P30 Pro

Huawei va porni în doar câteva momente (la ora 15:00 a României) evenimentul de prezentare din Paris pentru noile sale smartphone-uri de top, Huawei P30 şi Huawei P30 Pro. Acestea sunt aşteptate de către fanii brandului (şi chiar de către întreaga industrie) cu sufletul la gură, întrucât noile smartphone-uri promit cele mai performante camere integrate până în prezent pe telefoane mobile.

Anul trecut, Huawei  P20 Pro a avut cele mai bune camere de pe piaţă în momentul lansării şi a rămas în top până în prezent, doar modele precum Galaxy S10+ şi un alt model Huawei, Mate 20 Pro, reuşind să egaleze modelul P20 Pro. Alte dispozitive precum Xiaomi Mi MIX 3 sau iPhone XS Max au reuşit să întreacă în topurile DxOMark modelul P20 standard, însă au rămas în continuare în umbra modelului pro, zoom-ul 3x fiind un element care a făcut diferenţa la momentul respectiv.

Huawei P30 Pro este acum aşteptat cu zoom 5x, cu posibilitatea de extindere până la 10x în mod hibrid, filmare cu două camere simultan şi cu o cameră principală şi mai performantă, capabilă să realizeze fotografii şi mai bune în condiţii de iluminare slabă. Noile modele P30 şi P30 Pro sunt aşteptat cu chipset-uri Kirin 980, 6 sau 8 GB memorie RAM, minimum 128 GB stocare internă şi cu ecrane noi, cu decupaj foarte mic.

Preţurile vehiculate înainte de lansare poziţionează Huawei P30 undeva în jurul a 750 euro, la raft, un preţ apropiat de cel al Samsung Galaxy S10e şi iPhone XR. Huawei P30 Pro în schimb va intra pe segmentul de preţ ultra-premium, unde avem deja modele precum iPhone XS şi Samsung Galaxy S10+, alături de modelele Galaxy Note de la Samsung şi chiar şi Huawei Mate 20 Pro.

Huawei a început deja să decoreze spaţiile de reclamă outdoor din Paris cu noile sale dispozitive, în ciuda faptului că acestea nu au fost încă anunţate în mod oficial:

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult