Windows Mobile 7 la orizont

Windows Mobile 7 la orizont

Windows Mobile 7
Bill Gates nu a pomenit nimic legat de Windows Mobile
7
în cadrul discursului pe care l-a susţinut la
deschiderea CES 2008. Asta probabil
deoarece este prea devreme pentru a preciza ceva cu certitudine.
Din câte se pare, Windows Mobile 7 va fi gata abia în 2009.

Chiar dacă şeful Microsoft se fereşte să vorbească despre el,
noi avem deja informaţii despre versiunea 7 de Windows
Mobile
, unul dintre cele mai populare sisteme de operare
pentru telefoane mobile inteligente şi PDA-uri cu funcţie de
telefon. La baza informaţiilor pe le avem stau o serie de imagini
şi documente interne ale celor de la Microsoft care au „scăpat” pe
Internet.

În primul rând trebuie spus că Windows Mobile 7 va fi
radical schimbat faţă de ceea ce este acest sistem
de operare în prezent. Atât interfaţa, cât şi modul în care
utilizatorul va folosi funcţiile sistemului vor fi în mare măsură
schimbate faţă de versiunea actuală.

Windows Mobile 7 va putea fi folosit pe baza a 2 tipuri
de gesturi
. Pe de o parte sunt cele similare într-o
oarecare măsură cu iPhone, care permit apelarea multor funcţii cu
ajutorul degetului. Interfaţa va fi redesenată de aşa natură încât,
pentru multe funcţii, să nu fie necesară apelarea lastylus. Al
doilea tip de gesturi de care va dispune Windows Mobile 7 sunt
aşa-numitele motion gestures.


Windows Mobile 7 motion gestures

Motion gestures nu este un concept tocmai nou, însă
implementările în practică a acestui sistem au fost până acum
destul de limitate. K850 al celor de la Sony Ericsson
dispune de un astfel de sistem. Însă Microsoft are de gând să
extindă funcţionalitatea acestui tip de gesturi. Prin mişcarea în
anumite direcţii a telefonului, utilizatorul va putea, de exemplu,
să răspundă sau să respingă apelurile, să oprească alarma
sarcinilor din calendar sau săapeleze unul din numerele preferate.
Gesturile vor fi active şi pentru aplicaţiile multimedia. Tot prin
mişcarea telefonului va fi posibilă reglarea volumului sau
schimbarea melodiilor dinplaylist.

Interfaţa lui Windows Mobile 7 va fi complet redesenată. Pe
lângă optimizarea pentru sistemul multi-touch (ca la iPhone),
viitoarea versiune va fi decorată cu numeroase efecte
spectaculoase de tranziţie
între funcţii şi aplicaţii. În
ceea ce priveşte optimizarea interfeţei pentru multi-touch,
inginerii de la Microsoft au luat ca reper un vârf de deget cu
dimensiunea de 7.6 × 7.6 mm.

Windows Mobile 7 keyboard

Imaginile pe care le avem relevă faptul că Microsoft a optat
pentru ascunderea barei de scroll. Aceasta va deveni vizibilă doar
în momentul în care utilizatorul va apela gestul atribuit funcţiei
de scroll, adică tragerea listei cu degetul în sus sau în jos. Va
exista şi un meniu contextual, care va putea fi
apelat în urma ţinerii apăsate a degetului pe ecran pentru 2
secunde.

În ceea ce priveşte aplicaţiile, din imaginile pe care le avem
se observă o simplificare a interfeţei lui Internet
Explorer
. Nu ştim exact ce modificări de funcţionalitate
va avea browser-ul celor de la Microsoft, însă un lucru este clar:
va avea tab-uri.


Windows Mobile 7 Internet Explorer

Nu va lipsi nici pachetul Microsoft Office pentru dispozitive
mobile. Ceea ce şochează însă, este faptul că din imagini se poate
observa că Microsoft a optat pentru o clonare a interfeţei
suitei
Microsoft Office 2007
de PC. Cu alte cuvinte, Windows
Mobile 7 va dispune de o versiune identică de Microsoft Office 2007
pentru PC, cu o interfaţă micşorată pentru a se potrivi ecranelor
de telefon. Un lucru este cert: aplicaţii Microsoft Word sau Excel
nu vor putea fi folosite fără stylus.

Windows Mobile 7 Microsoft Office

Toate aceste imagini şi informaţii pe care tocmai le-am aflat,
nu fac decât să ne crească curiozitatea legată de viitorul Windows
Mobile 7. Trebuie însă să ţinem cont că mai este un an până la
definitivarea sistemului, ceea ce înseamnă că pot surveni numeroase
schimbări în comparaţie cu ceea ce ştim noi acum.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News