Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700! Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.
Coform unui om de ştiinţă de la Universitatea Massachusetts, pentru prima dată în istorie, roboţii au ajuns să fie siguri şi relativ accesibili astfel ca ei să poată îndeplini cu succes treburi ce ţin de gospodărie şi chiar îngrijirea persoanelor – în special copii şi bătrâni. uBOT-5 este un astfel de exemplar, cu mijloc de locomoţie pe două roţi, capabil să ridice obiecte mici, să sune la 112 sau 911 şi chiar să folosească un stetoscop.
Cu ajutorul unor senzori, poate detecta când cineva este căzut la pământ (cu siguranţă nu poate interpreta de la distanţă şi dacă persoana stă la pământ în mod intenţionat sau dacă e ceva grav), însă va afla imediat ce se va deplasa la locul “accidentului” şi va face un consult. De asemenea, u-BOT face curăţenie, îţi aduce aminte când trebuie să iei medicamentele şi poate realiza video-conferinţe cu doctorul de familie.

Acest tip de roboţi au apărut în mod necesar, deoarece slujba de îngrijitor în Statele Unite se plăteşte scump - cine doreşte să angajeze un om care să facă toate treburile casei (inclusiv îngrijirea copiilor şi bătrânilor din familie) scoate din buzunar peste 1500 de dolari pe săptămână. uBot-5 nu este nici el prea ieftin: 65.000 $. Şi totuşi, asta înseamnă că investiţia va fi amortizată în aproximativ un an, dacă preferi robotul în locul bonei.

Sursa: Livescience






Ebook reader-ul Amazon Kindle Wi-Fi, acum la un preţ atractiv
Microsoft a lansat accesoriul Kinect pentru PC-urile cu Windows
Asus LED P1 – videoproiector compact pentru mediul business
Pantofii cu GPS - soluţie pentru găsirea persoanelor dispărute
Kisai Optical Illusion sau cum să nu vezi cât e ceasul
Care este legătura între mărimea creierului şi numărul prietenilor?
O enormă „citadelă a furnicilor” a fost descoperită în Brazilia (VIDEO)
Suprafaţa planetei Marte nu poate găzdui viaţă

Comentariile utilizatorilor