Aţi văzut, probabil, multe înregistrări cu epava celebrului pachebot RMS Titanic, care s-a scufundat în 1912 în timpul primei sale călătorii peste Atlantic. V-a atras, poate, atenţia un detaliu: în imagini nu apar rămăşiţe umane. În urma acelui dezastru şi-au pierdut viaţa 1.160 de persoane. Dintre acestea, au fost recuperate corpurile a peste 340 de oameni.
Totuşi, nu a fost filmat sau pozat vreodată un schelet în locul în care se află epava. O confirmă şi doi exploratori celebri, James Cameron şi Bob Ballard, într-un documentar realizat de National Geographic. Potrivit lor, oasele rămase s-au dizolvat după ce au dispărut ţesuturile, deoarece la acea adâncime mediul este acid, iar presiunea mare.
Chiar şi aşa sunt mulţi specialişti care susţin că există rămăşiţe umane în epavă (compartimentele etanşe rămase închise) sau în jurul acesteia (îngropate în mâl), doar că nu au fost descoperite.
Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare.
Este ... citește mai mult