NVIDIA şi ASUS pregătesc lansarea primelor plăci grafice pentru mineritul de monede virtuale

29.06.2017
NVIDIA şi ASUS pregătesc lansarea primelor plăci grafice pentru mineritul de monede virtuale

Dacă încercaţi în acest moment să construiţi un computer high-end vă veţi lovi de una dintre două probleme. Fie nu puteţi găsi plăci video performante pe stoc, fie le găsiţi la preţuri astronomice. Motivul pentru această situaţie este „mineritul” de monede virtuale, care se face cu ajutorul unor aplicaţii care folosesc putere de procesare a plăcilor video. Întrucât cererea este foarte mare pentru astfel de componente de PC, acestea dispar foarte repede de pe stoc, iar magazinele cresc preţurile pentru că cei interesaţi sunt dispuşi să plăstească în plus. Se pare însă că NVIDIA se pregăteşte să lanseze plăci video speciale pentru „minterit”, iar ASUS va fi primul partener care va oferi aşa ceva spre vânzare.

Compania nu vorbeşte încă într-o manieră oficială despre aceste planuri, însă o listare de pe site-ul oficial ASUS pentru o placă grafică cu numele P106 a fos descoperită de curând. Se pare că aceasta va fi realizată la standarde diferite faţă de plăcile grafice pentru gaming, oferind componente mai puternice şi mai eficiente, care să îmbunătăţească performanţa în minerit de monede virtuale cu până la 37%. În teorie, aceste modele vor fi de două ori mai rezistente în timp (ceva absolut necesar pentru componente care vor funcţiona non-stop) şi vor beneficia de coolere cu certificare IP5X, care să reziste la praf.

Deşi nu avem încă imagini cu noile plăci grafice, putem presupune că acestea vor avea foarte puţine port-uri pentru afişarea pe display-uri externe, întrucât acestea vor rula doar aplicaţiile de minerit şi nu vor fi folosite la randarea de imagini 2D sau 3D. Cu siguranţă însă, aceste modele vor veni la preţuri mai mari faţă de cele dedicate gaming-ului, preţ pe care entuziaştii de monede virtuale au dovedit că sunt dispuşi să îl plătească.

În ultimele câteva luni, în România, preţurile plăcilor grafice din seriile GTX 1060, GTX 1070 şi GTX 1080 au crescut foarte mult tocmai din acest motiv, fiecare model fiind listat acum la preturi cu până la 500-700 lei mai mari decât în trecut. Odată cu lansarea modelului P106 şi probabil a altor variante concurente de la alţi producători, preţurile plăcilor grafice ar trebui să se stabilizeze. Sperăm însă că acestea vor ajunge pe piaţă în viitorul apropiat, întrucât se apropie sezonul sărbăorilor, iar componentele de PC vor fi la mare căutare. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult