Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700! Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.
După ce pe Wikileaks au fost publicate filme ce înfăţişau diverse atrocităţi comise de soldaţii americani în războiul din Irak şi Afganistan (cum ar fi uciderea de civili, dar şi a unor jurnalişti), Pentagonul a cerut deţinătorilor site-ului retragerea conţinutului cu pricina şi cenzurarea pe viitor a documentelor, imaginilor sau clipurilor similare. Oficial, există peste 15.000 de documente compromiţătoare care nu au apucat încă să fie publicate.
Motivaţia Pentagonului, aceea că "pun într-o lumină proastă armata Statelor Unite", este departe de a fi întemeiată. În opinia Wikileaks şi nu numai, cerinţa americanilor este considerată nefondată şi reprezintă chiar o ameninţare.
În replică, Departamenul Apărării din Statele Unite afirmă că informaţiile scurse pot aduce mari probleme atât militarilor americani, cât şi informatorilor din Afganistan. În vederea soluţionării conflictului cu Wikileaks, DoD spune că FBI-ul şi Ministerul Justiţiei vor decide următorul pas.
Sursa: The Inquirer







Post-ul de pe Facebook cu peste 1.000.000 de comentarii!
Nu-i glumă: află cum poţi să-ţi iei MacBook Air cu 250 de dolari!
Cea mai mare furtună solară din ultimii 7 ani. Care sunt riscurile?
Rusia vrea să ajungă pe Lună, alături de NASA şi ESA
E dovedit: dependenţii de internet gândesc altfel decât cei normali
Cercetătorii au aflat de ce au dungi zebrele
Români în Uganda: ascensiune pe Margherita Peak
America şi Eurasia se vor uni la Polul Nord (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor