Furtul PIN-ului de la ATM-uri, acum cu ajutorul camerelor termice

Furtul PIN-ului de la ATM-uri, acum cu ajutorul camerelor termice

Ultimul răcnet în materie de furt de la ATM-uri este camera termică – cameră capabilă să ofere infractorilor cele patru cifre magice ale cardului tău şi chiar ordinea acestora.

Infractorii declanşează camerele termice la câteva zeci de secunde după ce ai introdus PIN-ul, aşa încât protejarea tastelor cu palma este inutilă. Tastele apăsate vor fi uşor de recunoscut în imagine, deorece căldura corpului, în combinaţie cu presiunea exercitată asupra tastelor şi durata apăsării va lăsa urme vizibile, detectabile desigur de către cameră.

Experimentele cercetătorilor au demonstrat că această metodă are o rată de succes de 60% – 80%, în funcţie de timpul scurs de la introducerea PIN-ului, dacă tastele sunt din plastic sau acoperite cu o folie de plastic. Dacă tastele sunt metalice, camerele nu pot detecta nimic..

Iată aşadar cum codul PIN al cardului bancar poate fi aflat de infractori într-un mod extrem de ingenios, fără ca aceştia să apeleze la dispozitive complicate sau, mai rudimentar, să-ţi pună cuţitul la gât.

Există totuşi un mic truc la care puteţi apela în cazul în care bănuiţi că sunteţi spionaţi de o astfel de cameră: înainte de introducerea codului PIN, să apăsaţi alte cifre, iar când le introduceţi pe cele corecte să încercaţi pe cât posibil să exercitaţi aceeaşi presiune asupra lor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News