O ciupercă misterioasă a apărut la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale

O ciupercă misterioasă a apărut la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale

NASA va investiga apariţia unei ciuperci misterioase la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (SSI). Aceasta a fost observată pe pereţi, echipamente şi chiar în conductele de apă.

 

În acest moment singura modalitate de a vedea despre ce este vorba este trimiterea unei mostre la suprafaţa planetei, deoarece la bordul SSI nu există echipemantele necesare de analiză. Totuşi, mostra va fi pregătită cu ajutorul a două instrumente care sunt disponibile pe staţie.

„Anumite părţi ale staţiei au fost contaminate, iar biomaterial a fost extras dintr-o conductă de apă înfundată, dar nu avem idee despre ce este vorba până când o mostră nu este trimisă la laborator”, a declarat Sarah Wallace, microbiolog NASA.

 

 

Ulterior, după ce se află despre ce este vorba, NASA va trimite dezinfectantul potrivit pentru a elimina ciuperca.

 

Cei care cred în existenţa extratereştrilor s-au grăbit să afirme că incidentul ciudat a apărut la scurt timp după ce un OZN a fost observat în apropierea SSI.

 

La bordul staţiei se fac multe experimente cu microbi şi bacterii aduse de pe Pământ. Unii cercetători se tem că la bordul vehiculelor din spaţiu ar putea apărea super-bacterii capabile să producă pandemii pe planetă.  

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult