O companie britanică vinde birouri realizate din carton

11.11.2016
O companie britanică vinde birouri realizate din carton

Cartonul (să ne înţelegem de la început, e vorba de cel realizat din hârtie) este folosit pentru multe produse, fie că este vorba de cutiile de la IKEA sau despre headset-uri VR ieftine. O companie britanică a mers şi mai departe şi a dezvoltat un birou din carton care poate fi asamblat rapid, fără a fi nevoie de unelte, lipici sau bandă adezivă.

Piesa de mobilier este destul de rezistentă. Cei de la The Register au testat un astfel de birou şi au pus pe el o mulţime de obiecte: un monitor de PC, boxe, un laptop, două tablete, o pereche de căşti, un smartphone şi un headset VR. Deşi aiBox cântăreşte doar 6,5 Kg este capabil să susţină fără probleme o greutate de 85 de kilograme.

 

 

Aceste birouri portabile sunt realizate din carton 100% reciclat. Totuşi, în ciuda simplităţii şi a materialului ieftin folosit pentru construcţie, biroul aiBox costă 130 de lire sterline (aproximativ 680 de lei). 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare. Este ... citește mai mult