Panourile fotovoltaice care produc electricitate şi atunci când plouă, soluţie pentru ţările cu mai puţine zile însorite

11.04.2016
Panourile fotovoltaice care produc electricitate şi atunci când plouă, soluţie pentru ţările cu mai puţine zile însorite

Unul din marile dezavantaje ale panourilor fotovoltaice, în afara costurilor de achiziţie şi spaţiul necesar pentru instalare, este că au nevoie de lumină solară din belşug pentru a produce electricitate. Exceptând regiunile deşertice, media zilelor cu cer înnorat într-un an este un aspect esenţial de care trebuie ţinut cont în alegerea locaţiei unui viitor parc fotovoltaic, orice zi în plus fără soare însemnând bani pierduţi şi amortizarea mai târzie a investiţiei.

Vizând tocmai acest neajuns, un grup de cercetători chinezi au găsit o modalitate pentru a obţine electricitate de la panourile fotovoltaice ori de câte ori plouă, indiferent dacă este zi sau noapte.

Urmărind acelaşi principul care face posibilă apariţia fulgerelor în norii de furtună, cercetătorii au acoperit suprafaţa panourilor fotovoltaice cu grafen, formând un strat de numai un atom grosime. Mai departe, impactul picăturilor de ploaie cu suprafeţele tratate produce un schimb de electroni între apă şi grafen, asemenea unui capacitor natural.

Electricitatea produsă în acest mod este echivalentul a 6.5% din energia primită la impactul picăturilor de ploaie. Spre comparaţie, acelaşi panou fotovoltaic oferă un randament mediu de 22% la conversia energiei solare în electricitate.

Chiar şi cu eficienţă redusă, capacitatea de a produce electricitate din picăturile de ploaie este mai bună decât nimic, justificând poate instalarea parcurilor fotovoltaice şi în regiuni cu mai puţine zile însorite decât media.

Citeşte şi Testate cu succes, drumurile pavate cu panouri solare ar putea alimenta cu energie oraşele viitorului

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult