YouTube schimbă modul în care numără vizualizările

06.08.2015
YouTube schimbă modul în care numără vizualizările

Odată cu noua interfaţă a serviciului YouTube, Google schimbă şi câteva lucuri în spatele culiselor. Una dintre modificări este legată de metoda prin care sunt numărate vizualizările, iar odată cu aceasta dispare şi limita iniţială de 301 vizualizări. Din fericire, Google a ales să elucideze misterul din spatele acestui număr, oferind puţină pace sufletească celor mai curioşi dintre internauţi.

Probabil că nu foarte mulţi ştiu asta, dar YouTube are un sistem intern care încearcă să ofere o numărătoare cât mai exactă a vizualizărilor, detectând automat şi ignorând vizualizările realizate de boţi. Astfel, odată ce numărul de vizualizări depăşea valoarea 301, acestea erau strânse şi analizate în fundal, oferind după câteva ore un număr corect sub clip. Acest proces a fost acum îmbunătăţit, serviciul putând număra în timp real un număr exact.

Sistemu detectează automat vizualizările realizate de oameni reali şi le contorizează, ignorând orice vizualizare din partea unor algoritmi. Chiar şi aşa, statisticile nu vor fi înregistrate în timp real, însă vor fi actualizate mai repede decât erau înainte, oferind creatorilor de conţinut informaţii cât mai recente despre starea materialelor pe care le-au publicat. Deşi este o actualizare minoră pentru YouTube, putem acum să mai tăiem de pe listă unul dintre misterele internetului.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult