Amazon Drive renunţă la abonamentele cu spaţiu nelimitat

Stocarea în cloud a avansat foarte mult în ultimii câţiva ani, majoritatea companiilor mari oferind astfel de servicii alături de celelalte produse ale lor. În timp însă, mulţi dintre jucătorii de pe această piaţă au început să renunţe la planurile tarifare nelimitate, fiind acum rândul celor de la Amazon să anunţe o schimbare de strategie. Compania va limita abonamentele de stocare, inclusive cele incluse în serviciul Prime, oferind clienţilor câteva opţiuni pentru a continua să folosească serviciile Amazon Drive în continuare.

Noile planuri tarifare pentru Amazon Drive sunt acum de 100 GB pe an la preţul de 12 dolari, sau 60 de dolari pe an pentru 1TB. Cei care au nevoie de mai mult spaţiu, pot să pluseze peste cel de 1 TB până la un maximum de 30 de TB, fiecare TB în plus fiind taxat cu 60 de dolari. Această mişcare vine la numai doi ani după lansarea planului tarifar nelimitat cu 60 de dolari pe an.

Cei care au deja abonamente cu spaţiu nelimitat şi au setată opţiunea de reînnoire automată vor fi trecuţi automat la planul tarifar de 1 TB în cazul în care conţinutul nu depăşeşte acest prag. În caz contrar, aceştia vor trebui să intervină manual pentru a modifica abonamentul. De asemenea, cei care depăşesc 1 TB dar nu reînnoiesc abonamentul, vor avea 180 de zile în care să decidă cum doresc să continue. În tot acest timp, conţinutul va putea fi în continuare accesat, însă după perioada de graţie Amazon va şterge automat conţinutul care depăşeşte limita admisă pe cont.

Ordinea de ştergere va fi invers cronologică upload-ului. Astfel, primele fişiere urcate vor fi păstrate, iar cele mai noi vor fi şterse, până când conţinutul ocupă o valoare mai mica decât cea a abonamentului ales. Întrucât conturile gratuite oferă 5 GB de stocare, cei care aleg să nu continue abonamentele vor rămâne doar cu conţinutul cel mai vechi care se încadrează în limita a 5 GB. Desigur, odată depăşită limta de stocare, nu mai pot fi adăugate fişiere noi, însă vor putea fi accesate şi/sau şterse cele deja existente.

Pentru fotografii însă, Amazon Drive nu va mai contoriza spaţiul. Imaginile urcate pe serverele Amazon au acum parte de stocare nelimitată, asemeni serviciului Google Photo.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat