Cyberpunk 2077 – un trailer care-ţi taie răsuflarea

14.01.2013
Cyberpunk 2077 - un trailer care-ţi taie răsuflarea

În continuare veţi putea urmări un trailer, însă nu al unui film, ci al unui joc. Cyberpunk 2077 este creaţia studioului CD Project Red, responsabil pentru RPG-ul de succes The Witcher. Trailer-ul este creat pe calculator, însă calitatea randării este extrem de bună. Nu vrea să imite realitatea, deoarece este un joc pe PC, nu un film, însă va reuşi să impresioneze prin nivelul de detaliu redat. Scenariul trailer-ului este şi el foarte bine realizat. Secvenţa redată cu încetinitorul pare să facă parte dintr-o scenă de luptă din stradă între un android femeie şi poliţie. Pielea acesteia este atât de dură încât gloanţele nu fac decât s-o zgârie.

În toată ploaia de gloanţe apare un agent special care vrea să execute androidul cu un glonte în cap de la mică distanţă. Totul se termină aici şi te pune pe jar. Un joc RPG cu o asemenea intrigă va atrage imediat atenţia pasionaţilor. Din păcate, grafica de mai sus nu va fi prezentă în titlul final. Sunt sigur că s-au folosit multe calculatoare pentru a genera cele două minute de acţiune. Din păcate, jocul se află momentan într-o faţă incipientă de dezvoltare şi are ca dată de lansare „când va fi gata”. Dacă vreţi mai multe detalii, urmăriţi mai jos un clip mai lung, cu o prezentare a producătorilor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News