Pokemon Go s-a lansat şi pe Apple Watch

23.12.2016
Pokemon Go s-a lansat şi pe Apple Watch

Apple Watch nu pare să o ducă prea bine la capitolul vânzări, însă dezvoltatorii de aplicaţii în continuare lansează noi experienţe pentru acest dispozitiv. Niantic a anunţat suportul Pokemon Go pentru Apple Watch în septembrie, în cadrul evenimentului de lansare iPhone 7 şi abia acum a reuşit să aducă pe piaţă această componentă a jocului, care funcţionează în strânsă legătură cu varianta pentru smartphone.

Pokemon Go pentru Apple Watch este disponibil pentru toţi cei care au jocul instalat pe iPhone, fiind o componentă a acestuia şi nu o aplicaţie separată. Funcţionalitatea de pe Apple Watch oferă câteva informaţii rapide despre progresul în joc precum ce distanţă trebuie parcursă pentru a scoate din ou un nou pokemon, sau ce pokemoni se află în apropiere, însă poate oferi şi interacţiune directă cu alte elemente ale jocului. De exemplu, atunci când eşti în apropierea unui Pokestop poţi să accesezi beneficiile direct de pe ceas.

Atunci când un pokemon se află în imediată apropiere şi poate fi prins, ceasul oferă o notificare, fiind însă nevoie să foloseşti telefonul pentru a-l prinde. Efortul depus mergând pe stradă folosind aplicaţia Pokemon Go se sincronizează apoi cu sistemul Apple Health, oferind statistici despre distanţa parcursă, numărul de calorii consumate şi alte informaţii despre efortul depus.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult