BenQ prezintă ZOWIE XL2540, un monitor cu rată de refresh la 240 Hz pentru e-Sports

BenQ lansează un nou monitor adresat gamerilor experimentaţi. Parte din familia ZOWIE de produse pentru e-Sports, XL2540 pune la dispoziţie un ecran Full HD cu diagonală 24.5” şi funcţii avansate dezvoltate special pentru gameri.

Cel mai rapid monitor BenQ de până acum, ZOWIE XL2540 poate folosi o rată de actualizare a imaginii la 240 Hz folosind un panou LCD cu tehnologie TN, oferind contrast nativ 1000:1 şi timp de răspuns 1 ms. Ecranul prevăzut cu backlight supradimensionat poate atinge luminozitate de 400 cd/m2, suficient pentru folosire confortabilă chiar şi în spaţii bine iluminate.

Monitorul ZOWIE XL2540 este prevăzut cu intrări DisplayPort 1.2, HDMI şi DVI-DL, respectiv hub cu 3 porturi USB 3.0 pentru periferice.

Din păcate pe lista dotărilor suportate nu se regăsesc niciuna din tehnologiile NVIDIA G-Sync sau AMD FreeSync, folosite eliminarea efectului de „tăiere” a imaginii atunci când rata de actualizare a imaginii pe ecran nu corespunde cu framerate-ul real generat de placa video.

Printre facilităţile dedicate pentru e-Sports se numără Black eQualiser (evidenţiază detaliile din scene întunecoase), telecomandă externă pentru acces rapid la profilurile pentru imagine şi navigarea sistemului de meniuri.0

Monitorul ZOWIE XL2540 va fi disponibil în magazinele din România chiar din această lună, cu preţul de 2750 Lei.

închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat