ASUS ar putea lansa un smartphone de gaming

18.04.2018
ASUS ar putea lansa un smartphone de gaming

Smartphone-urile de gaming nu sunt un concept tocmai nou, Nokia testând piaţa în urmă cu cincisprezece ani cu seria N-Gage, care la momentul respectiv nu s-a bucurat de succesul dorit. Sony şi-a încercat norocul cu Xperia Play în 2011, cu rezultate similare, însă abia anul trecut, Razer a reuşit să creeze un telefon mobil pe care gamerii chiar şi l-ar putea dori. Săptămâna trecută Xiaomi a intrat în această cursă, iar acum un nou concurent ar putea intra pe această nişă: ASUS.

Compania taiwaneză nu este străină fenomenului gaming. Pe piaţa de PC-uri de gaming aceasta este lider atât în domeniul laptop-urilor, cât şi al componentelor dedicate, oferind sub brandul ROG exclusiv produse orientate către gameri. Un smartphone ROG nu ar fi astfel ieşit din comun, mai ales acum, când din ce în ce mai multe jocuri cu gameplay similar cu cel de pe PC ajung şi pe mobile.

CEO-ul companiei, Jerry Chen, a ţinut un discurs în Filipine în cadrul deschiderii celui de-al 100-lea magazin din regiune, în care a declarat că am putea vedea un smartphone de gaming ASUS în viitor. Având în vedere că brandul ZenFone încă se chinuie să pătrundă pe anumite pieţe, absenţa din oferta operatorilor limitând foarte mult disponibilitatea acestor modele, un smartphone pentru gaming ar putea să îşi găsească mai uşor publicul ţintă.

Având în vedere cât de puternic este brandul ROG, cu siguranţă lansarea unui smartphone care să fie integrat în această gamă de produse ar avea mult sens. Din punct de vedere tehnic, ştim deja că ASUS are capacitatea de a dezvolta produse high-end, modelele ZenFone 5 şi ZenFone 5Z prezentate la Mobile World Congress putând cu uşurinţă satisface nevoile celor care rulează jocuri pe Android. Un smartphone realizat pe această platformă, însă cu funcţii şi design care să atragă gamerii ar putea fi uşor de realizat, în teorie.

Desigur, ASUS ar trebui să se diferenţieze cumva de concurenţă. În timp ce Razer vine cu un display cu rată de reîmprospătare la 120 Hz, iar Xiaomi oferă un gamepad detaşabil şi modelul ASUS ar trebui să ofere ceva care să îmbunătăţească experienţa de joc faţă de cea pe care o poţi primi pe un dispozitiv high-end al altei companii. Autonomia ar fi un punct forte pentru un asemenea device, cât şi posibilitatea de a avea acces la butoane fizice pentru control. Nu în ultimul rând, o experienţă audio-vizuală de calitate precum difuzoare puternice şi un display performant ar putea fi zone în care ASUS ar putea investi resurse în plus.

În ciuda faptului că avem la îndemână o declaraţie oficială a CEO-ului companiei, aceasta nu este obligatoriu un anunţ, însă evidenţiază faptul că ASUS ia în considerare un astfel de dispozitiv şi cel mai probabil că îl va şi realiza. Compania nu se fereşte să testeze nişe încă neexplorate. În urmă cu doi ani, ASUS a lansat ZenFone AR, un smartphone high-end cu hardware AR Project Tango, care din păcate nu s-a bucurat de succes, mai ales că Google a anulat acest program la scurt timp după lansare.

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult