Samsung a anunţat că nu va prezenta Galaxy S III la MWC 2012. Drept consolare, ei au menţionat că vor veni totuşi cu "ceva interesant". Acel "ceva" ar putea fi un nou model Galaxy Tab. În condiţiile în care Samsung produce tablete cu diagonale între 4.65" şi 10.1", noul model va veni cu un ecran impresionant de 11.6". Diagonala mare va fi însoţită de o rezoluţie dublă, de 2560x1600 pixeli, ce se traduce printr-o creştere de patru ori a numărului pixelilor.

Zvonul despre noul Samsung Galaxy Tab nu vine de la persoane din interiorul companiei, ci de la un jurnalist care a văzut dispozitivul al CES 2012. L-a fotografiat fără să ştie ce este, însă a fost rugat frumos să şteargă imaginea din aparat. Tableta a fost prezentată la un eveniment drept un concept ce rula noul chipset Exynos 5250 cu procesor dual core la 2 GHz. Mai jos găsiţi o imagine cu o comparaţie între modelul de 10.1" şi un posibil model de 11.6", preluată de pe TabTech.de.

Go4it.ro va fi prezent la MWC 2012 şi suntem foarte curioşi să vedem cum arată rezoluţia imensă pe ecranul de 11.6". De menţionat că rezoluţia efectivă a imaginii afişate pe ecranul tabletei va rămâne de 1280x800 pixeli. Samsung vrea să obţină acelaşi rezultat pe care Apple l-a avut cu Retina Display în iPhone 4: o imagine mai fină, în care să nu poată fi diferenţiaţi pixelii.
Sursa: Androidandme.com Tabtech.de





Symbian Carla nu va mai fi lansat, devine Feature Pack pentru Belle
HTC One XL – preţ şi disponibilitate în Europa
Windows Phone 7.5 necesar pentru accesul la Marketplace
După Full HD, telefoane mobile cu filmare 4K?
iPhone 5 cu ecran wide de 4 inch şi interfaţă reproiectată?
Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord
Top 10 specii noi ale anului 2012 (FOTO/VIDEO)
Yves Rossy - omul care s-a visat pasăre

Comentariile utilizatorilor