Galaxy F, primul telefon pliabil Samsung, va fi lansat în prima jumătate a lui 2019

10.01.2019
Galaxy F, primul telefon pliabil Samsung, va fi lansat în prima jumătate a lui 2019

Samsung a vorbit mulţi ani despre Galaxy F, primul său telefon cu ecran pliabil, însă abia în toamna anului trecut a decis să îl dezvăluie. Deşi nu avem foarte multe informaţii oficiale despre acest dispozitiv, compania sud coreeană a confirmat în cadrul CES că plănuieşte să lanseze acest dispozitiv în prima jumătate a anului 2019, cel mai probabil după debutul seriei de dispozitive Galaxy S10, care vor fi adresate mai multor tipuri de utilizatori.

Galaxy F, primul smartphone cu display Infinity-Flex, a fost prezentat în spatele uşilor închise în cadrul CES 2019, lucru care sugerează că produsul este aproape gata de a intra în producţie. Acesta va integra un display mai mic, de 4,7” pe partea din faţă şi unul mare de 7,2” la interior, oferind posibilitatea de a fi folosit atât în mod „normal”, cât şi în mod „tabletă”, la nevoie. Samsung poziţionează acest dispozitiv pe piaţa de business, fiind adresat mai degrabă profesioniştilor cu venituri mari.

Având în vedere că preţul lui Samsung Galaxy F ar putea fi undeva în jurul a 1.850 de dolari, nici nu este de mirare că producătorul nu se aşteaptă la vânzări răsunătoare pentru această primă generaţie. Compania spune că se aşteaptă să livreze doar un milion de unităţi ale acestui model pe piaţă în cursul anului 2019 şi că disponibilitatea va fi foarte limitată. Cel mai probabil, asemeni altor dispozitive Samsung din trecut, Galaxy F va fi lansat iniţial în Coreea de Sud, iar la ceva timp distanţă va ajunge şi în ţări vestice, cu accent pe Statele Unite.

Samsung nu este însă singura companie care urmează să lanseze dispozitive cu ecrane pliabile. Huawei, OPPO şi Xiaomi lucrează de asemenea la dispozitive similare, probabil folosind panouri OLED produse de concurenţi pe piaţa de display-uri precum cele produse de compania chineză BOE.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult