Meizu Pro 7 ar putea avea un al doilea ecran pe spatele carcasei

15.06.2017
Meizu Pro 7 ar putea avea un al doilea ecran pe spatele carcasei

Având la bază un concept uşor diferit de cel folosit la gama de telefoane YotaPhone, sau banda OLED întâlnită la unele modele smartphone produse de LG şi HTC, Meizu Pro 7 va putea afişa mesajele de notificare şi alte informaţii esenţiale pe un ecran mai mic instalat pe spatele carcasei.

Nu este clar dacă cel de-al doilea ecran, a cărui existenţă este atestată doar prin decupajele aplicate pe o carcasă goală, foloseşte tehnologie OLED sau E-Ink, mizând pe afişarea de informaţii utile consumând cât mai puţină energie.

Testat şi cu alte modele smartphone, conceptul unui ecran secundar responsabil cu afişarea de informaţii utile a demonstrat până acum doar o utilitate limitată, comparat folosirii unui singur ecran prevăzut cu funcţionalitatea Always-on.

Meizu Pro 7 este motorizat de chipsetul Helio X30, vârf de gamă MediaTek. Ecranul de 5.2” este încadrat cu o ramă îngustă şi foloseşte rezoluţia 1080p.

Citeşte şi: YotaPhone 2 Review

Pe lista dotărilor oferite de Meizu Pro 7 mai intră şi un sistem dual camera, poziţionat deasupra ecranului secundar împreună cu un blitz LED. Acesta foloseşte senzorii de imagine Sony IMX386 + IMX286, permiţând jonglarea cu efecte de imagine care presupun focalizare selectivă şi zoom optic.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult