Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700! Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.
Revenirea în prim-plan a celor de la Motorola se va produce anul viitor, când compania americană va arunca pe piaţă peste 20 de terminale. Primul semn de revenire apare însă de pe acum. Se numeşte Motorola Droid şi, spun cei care au apucat să-l testeze, este cel mai bun dispozitiv cu Google Android de până acum.
Mai important este că, în sfârşit, apare un telefon Motorola care poate concura cu succes cu numele în vogă ale telefoniei mobile. Nu vreau să par excesiv de exigent, dar de vreo doi ani nu am văzut niciun telefon Motorola pe care să-l iau în calcul ca o posibilă achiziţie. În schimb, cu Droid-ul lucrurile stau complet diferit.
Motorola Droid este clar un telefon pentru power useri şi pentru afaceri. Setul de facilităţi, sistemul de operare, construcţia şi de fapt tot ce ţine de acest terminal îl recomandă "maniacilor adevăraţi".
Construcţie, design
Nu îţi trebuie mult să-ţi dai seama că ai de-a face un terminal mare şi greu. Nu este genul de telefon pe care să-l ţii fără probleme în buzunar. Este preţul pe care trebuie să-l plăteşte pentru un touchscreen mare şi o tastatură QWERTY confortabilă.
Legat de ecran, se spune că Droid-ul este dispozitivul cu Google Android cu cel mai bun ecran. Culorile şi luminozitatea sunt foarte bune la touchscreen-ul de 3.7 inch care are o rezoluţie de 480 x 854 pixeli.
Tastatura QWERTY va fi deliciul celor care au multe de scris la telefon, indiferent că e vorba de mesaje, mail-uri sau reţele de socializare. Din tastatura QWERTY face parte inclusiv butonul de căutare rapidă, o funcţie care nu putea să lipsească dintr-un sistem de operare făcut de Google.
Motorola Droid este un slider. Poţi folosi toate funcţiile telefonului doar prin intermediul touchscreen-ului, caz în care nici nu ai nevoie să apelezi mecanismul glisant. Ce nu înţeleg eu la acest la acest dispozitiv este ce rol are bucata de plastic din dreapta tastaturii din cauza căreia partea inferioară a telefonului este mai lungă decât cea cu ecranul. Pe această bucată de plastic şi-a inscripţionat logo-ul operatorul american Verizon.
Sistem de operare
Numele acestui terminal vine chiar de la sistemul de operare de care dispune: Google Android. Motorola îşi pune mari speranţe în acesta. Google Android este şansă Motorola de a reveni în prim-plan.
Motorola Droid se poate chiar lăuda că este unul din primele dispozitive dotate cu Google Android 2.0. A doua versiune de Android se anunţă mai rapidă şi mai matură. Include atât schimbări de ordin grafic, cât şi funcţional. Pictogramele au fost redesenate, trecând de la desene animate la un aer ceva mai serios.
O noutate importantă a noii versiuni de Google Android este căutarea universală. Funcţia de căutare va avea în vedere atât lista de contacte, cât şi bookmark-urile browser-ului, aplicaţiile instalate etc.
Dotări tehnice
În afară de ecranul de 3.7 inch şi tastatura QWERTY, Motorola Droid aruncă în luptă cele mai importante facilităţi la ora actuală. Are GPS, Wi-Fi, bluetooth şi include în pachet un card microSD de 16 GB. Camera foto se laudă cu 5 MP şi autofocus.
La bază are un procesor ARM Cortex A8 la 550 MHz. Bateria de 1400 mAh promite o autonomie de 385 de minute la folosire sau 270 de ore în standby.
Chiar dacă, deocamdată doar americanii se pot bucura de Motorola Droid, va veni şi ziua în care acest terminal va fi comercializat şi în Europa. Doar că asta se va întâmpla abia la anul.
Sursa: Imagini









Motorola Gleam+, un telefon clamshell ieftin şi stilat
HTC Explorer - o invitaţie în lumea Android
Motorola Motoluxe - un nou smartphone de lux?
Nvidia va expune la MWC telefoane şi tablete quad core
Nokia 803 se anunţă a fi telefonul cu cea mai tare cameră
Proiect grandios în Azerbaijan: zgârie-nori de 1.050 metri şi 41 de insule artificiale! (FOTO)
Cercetătorii au aflat de ce au dungi zebrele
America şi Eurasia se vor uni la Polul Nord (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor