Nubia X, telefonul ZTE cu ecran pe ambele părţi, se lansează în curând

10.10.2018
Nubia X, telefonul ZTE cu ecran pe ambele părţi, se lansează în curând

Conceptul de telefon Nubia Z18S de la ZTE va ajunge în curând pe piaţă, însă cu un alt nume. Compania chineză a anunţat un eveniment de lansare pentru noul telefon cu două ecrane, însă acesta va fi numit Nubia X şi vom afla detalii complete despre acesta foarte curând, în ciuda faptului că detaliile despre hardware au fost disponibile pe căi neoficiale din urmă cu mai multe luni.

Dacă imaginea de prezentare lansată de către ZTE este cu adevărat reprezentativă pentru noul dispozitiv Nubia X, vom avea de a face cu încă un smartphone cu ecran complet, fără notch şi fără margini pe nicio parte, similar din partea din faţă cu OPPO Find X, de exemplu. Ce oferă Nubia X şi nu oferă niciun alt telefon este un ecran complet şi pe partea din spate, acesta fiind de dimensiuni mai mici, însă complet funcţional.

Motivul pentru care ZTE pare să aleagă această soluţie este poziţionarea camerei foto, care nu mai poate fi amplasată pe faţă, întrucât nu există loc pentru aceasta. Astfel, camera principală devine şi cameră pentru autoportrete, ecranul de pe spate suplinind astfel rolul unei „oglinzi”.

La nivel hardware, Nubia X este aşteptat cu un chipset Snapdragon 845, 6 sau 8 GB RAM, 64 sau 128 GB stocare internă şi un acumulator de 3.800 mAh. Ecranul cu diagonală de 6,26” va fi cel de pe partea din faţă, bazat pe tehnologie LCD, în timp ce pe spate vom întâlni un ecran de 5,1” realizat folosind un panou OLED. Camera foto de pe spate va beneficia de doi senzori, de 24, respectiv 16 megapixeli.

Imaginea de promovare marchează data lansării pentru ultima zi a lunii în curs, adică 31 octombrie.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult