Xiaomi Redmi S2: soluţie pentru poze de vacanţă reuşite la un preţ de buget [REVIEW]

Alternativă pentru Redmi Note 5, Xiaomi Redmi S2 vine cu un design de carcasă împrospătat, preluat de la modelul Mi A1, camere foto mai performante şi o versiune de Android 8.1 cu bagaj minim de aplicaţii preinstalate.

Prezentare

Apreciat pentru oferta smartphone foarte competitivă, care îmbie trăsături premium şi hardware puternic în produse cu preţ atractiv, Xiaomi este perceput ca un brand cu care nu poţi da greş atunci eşti în căutarea unui smartphone care să se încadreze în constrângerile unui buget limitat.

Totuşi, încadrarea la gama low-cost presupune unele compromisuri, unele mai puţin vizibile decât altele. Cameră foto mai performantă sau o carcasă din materiale premium, ecran cu rezoluţie înaltă sau chipset mai eficient în privinţa consumului de energie. Redmi S2 reprezintă un compromis interesant între dotări care nu pot fi acomodate cu uşurinţă, fără a depăşi nivelul de preţ la care acesta este oferit.

Cu preţ comparabil modelului Xiaomi Mi A1, Redmi S2 vine cu o cameră frontală mult mai performantă (16MP vs 5MP), sistem dual camera la partea din spate (12MP+5MP) şi design full screen cu ecran de 5.99” care domină partea din faţă a telefonului. Atunci, care e secretul? Cum a reuşit Xiaomi să acomodeze hardware mai bun pentru Redmi S2, păstrând preţul neschimbat. Ei bine, un prim compromis ar fi carcasa confecţionată din plastic, care doar imită aspectul metalic. Ecranul 1920x1080p este substituit cu unul de rezoluţie 1440x720p, care deşi păstrează calitatea la un nivel ridicat, pierde puţin din claritatea imaginii. Punct forte pe lista cu specificaţii la modelul Redmi Note 5, acumulatorul de 4000mAh este substituit cu unul de 3080mAh, fără tehnologie Quick Charging. Cu toate acestea, Redmi S2 este departe de a fi un eşec, Xiaomi reuşind şi de această dată să găsească echilibrul perfect între dotările oferite, livrând un smartphone care arată şi se comportă foarte bine în folosirea de zi cu zi.

Xiaomi Redmi S2 se prezintă cu un design exterior impecabil şi o configuraţie motorizată de chipsetul Snapdragon 625 cu 8 nuclee, produs de Qualcomm. Partea din faţă este acoperită de scutul din sticlă minerală, prevăzut cu tratament oleofobic de bună calitate şi încadrat cu o ramă din plastic negru, cu rol de protecţie împotriva loviturilor accidentale primite din lateral. Cu toate acestea, carcasa confecţionată din policarbonat trosneşte atunci când este torsionată şi pare mai puţin solidă decât ne-am obişnuit să întâlnim la produsele Xiaomi.

Ecranul de 5.99” este integrat cu scutul de protecţie din sticlă pentru a maximiza unghiurile de vizibilitate şi luminozitatea. Panoul LCD cu tehnologie IPS se prezintă cu un colorit plăcut şi contrast excelent, Xiaomi optând pentru aplicarea unui filtru de contrast dinamic care optimizează automat imaginea pentru condiţiile de lumină ambiantă. Fără alte butoane sub ecran, Redmi S2 oferă doar un LED multicolor pentru anunţarea diverselor alerte şi notificări.

Sunetul este redat cu ajutorul unui difuzor plasat la partea de jos a carcasei, sub o serie de perforaţii care imită designul produselor iPhone.

Din păcate chipsetul Snapdragon 625 nu include tehnologia Quick Charging, Xiaomi incluzând în pachetul cu accesorii doar un adaptor AC cu putere 5V/2A şi cablu microUSB. Având în vedere capacitatea acumulatorului, timpul de încărcare este de aproape 3 ore.

Tot mai rar întâlnit, conectorul jack 3.5 mm este de folos celor care dispun de căşti audio performante din categoria celor cu fir. Xiaomi completează lista dotărilor cu un transmiţător infraroşu şi aplicaţia Mi Remote, de tip telecomandă universală. O altă dotare mai rar întâlnită la gama low-cost este microfonul cu tehnologie active noise-canceling, asigurată cu un al doilea microfon suplimentar plasat la partea de sus a carcasei.

Carcasa de 8.1 mm grosime are spatele plat şi marginile uşor rotunjite pentru manevrare uşoară. Având în vedere construcţia non-metalică, perforaţiile pentru antenă desenate la partea de sus şi jos au doar rol estetic, Xiaomi mizând pe păstrarea aspectului premium. Iluzia este întreţinută şi de senzorul biometric prevăzut cu inel din metal şlefuit. Camera foto cu lentile grupate pe verticală este uşor proeminentă, însă nu mai mult decât întâlnim la alte produse cu design similar.

Modelată dintr-o singură bucată de policarbonat, carcasa nedemontabilă este prevăzută cu un SIM Tray accesibil din lateral, inserând cheiţa metalică furnizată în pachetul cu accesorii. Xiaomi Redmi S2 poate funcţiona împreună cu două cartele SIM (micro SIM + micro SIM), oricare dintre acestea putând fi setată pentru folosirea conexiunii de date 4G. Simultan, putem avea instalat şi un card micro SD, adăugând până la 256 GB spaţiu de stocare suplimentar.

Xiaomi Redmi S2 - detalii tehnice:

  • Ecran: 5,99”, 1440 x 720 pixeli, IPS, 269 ppi
  • Sistem de operare: Android 8.1 Oreo
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 625
  • Procesor: Octa-core 2.0 GHz Cortex-A53
  • Procesor grafic: Adreno 506
  • RAM: 3 GB / 4GB (în funcţie de model)
  • Memorie: 32 GB / 64GB  (în funcţie de model)
  • Card: slot micro SD (până la 256 GB)
  • Date: 4G FDD-LTE B1/B3/B4/B5/B7/B8/B20; TD-LTE B38/B40
  • WiFi: 802.11 N (2.4GHz, 5GHz)
  • Bluetooth: 4.2
  • USB: microUSB
  • Cameră foto: 12 MP (f/2.2, 1.25μm, PDAF) + 5 MP, gyro-EIS, LED flash
  • Filmare video: FHD
  • Cameră foto frontală: 16 MP, HDR, LED flash
  • Baterie: 3080 mAh LiPo (nedetaşabilă)
  • Dimensiuni: 160.7 x 77.3 x 8.1 mm
  • Greutate: 170 de grame
  • Senzori: proximitate, accelerometru, lumină ambiantă, giroscop, senzor hală
  • Altele: OTG, Battery saver, radio FM, receptor GPS (A-GPS), funcţie telecomandă infraroşu
  • Accesorii incluse: Adaptor AC 5V/2A, cablu USB, cheiţă pentru SIM tray

 

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat