Nexus 5, pregătit de lansare în două variante de culoare

28.10.2013
Nexus 5, pregătit de lansare în două variante de culoare

Subiect pentru numeroase zvonuri ce i-au dezvăluit o mare parte din secrete, primul smartphone Nexus cu ecran 1080p de 5 inch este pe cale să fie prezentat oficial împreună cu noua versiune Android 4.4 KitKat, în cadrul unui eveniment Google pregătit pentru data de 1 noiembrie. Potrivit ultimelor dezvăluiri făcute din surse neoficiale, fanii seriei de telefoane Nexus vor putea achiziţiona noul Nexus 5 în două variante de culoare, ce pot fi admirate deja într-o serie de imagini.

Nexus 5 ar putea fi disponibil şi în variantă albă chiar din ziua lansării

Dincolo de ecranul Full HD, Nexus 5 ascunde o configuraţie bazată pe varianta cu specificaţii de top a chipsetului Snapdragon 800, compus din CPU quad-core la 2.3GHz (Krait) şi GPU din seria Adreno 330, funcţionând la frecvenţa de 500MHz. Configuraţia este completată cu 2GB memorie RAM, conectivitate LTE şi un acumulator de 2300mAh.

Nexus 5

Aşteptat în magazinul Google Play începând cu luna noiembrie, Nexus 5 va putea fi achiziţionat în configuraţie cu 16GB memorie internă contra sumei de 349 dolari, respectiv 399 dolari pentru 32GB memorie. Spre deosebire de Nexus 4, a cărui variantă albă a fost prezentată doar după 7 luni de la lansare, noul Nexus 5 ar putea fi disponibil în ambele variante de culoare chiar din ziua lansării, dacă spusele celor de la Evleaks se adeveresc.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult