Gmail oferă o opţiune mai simplă pentru dezabonarea de la newsletter-ele deranjante

07.08.2014
Gmail oferă o opţiune mai simplă pentru dezabonarea de la newsletter-ele deranjante
Google a anunţat că popularul său serviciu de email Gmail va simplifica lupta cu newsletter-ele agresive, interfaţa Web a serviciului urmând să selecteze mesajele care includ opţiunea pentru dezabonare şi să afişeze legătura Web aferentă acestei operaţiuni chiar lângă adresa expeditorului.
 
Noua opţiune foloseşte modul de clasificare automată a mesajelor care a fost lansat acum un an şi analizează doar mesajele care ajung în categoriile Social, Promotions sau Forums. În cazul în care mesajele clasificate astfel conţin şi o legătură Web către o pagină pentru dezabonare, Gmail o va prelua şi o va afişa imediat lângă adresa expeditorului, făcând astfel mult mai simplă renunţarea la aceste email-uri nedorite.
 
 
Implementarea Google este inteligentă deoarece aplică acest tratament doar mesajelor considerate legitime dar deranjante, însă nu şi mesajelor care ajung în Spam. Mesajele Spam conţin uneori un link fictiv de dezabonare care în realitate doar confirmă validitatea unei adrese de email şi deschide calea către şi mai multe mesaje nesolicitate, însă Google a ţinut cont de acest lucru.
 
Noua opţiune este o îmbunătăţire a unui mod de lucru mai vechi, care era activat doar în cazul în care un utilizator marca un newsletter legitim ca Spam. În acest caz, Gmail proceda într-un mod similar şi afişa legătură către pagina pentru dezabonare, ceea ce-i permitea utilizatorului să renunţe la mesajele trimise de acel expeditor fără a marca inutil un mesaj ca spam.
La fel ca în cazul altor actualizări Google, noua opţiune de dezabonare va deveni treptat activă pentru toţi utilizatorii Gmail în zilele sau săptămânile următoare.
Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News