Top 10 cele mai utile funcţii din Android 5.1

Top 10 cele mai utile funcţii din Android 5.1

Google a lansat versiunea 5.1 a sistemului de operare Android odată cu iniţiativa Android One în Indionezia, pe dispozitive low şi mid-range. Dispozitivele sale high-end, precum Nexus 6 şi Nexus 9 au primit actualizarea la câteva săptămâni după, sugerând că nu avem de a face cu o versiune majoră de Android. Totuşi, aceasta ascunde în spatele interfeţei practic neschimbate, multe funcţii noi, care duc automat la o experienţă de utilizare mai plăcută. Iată zece dintre cele mai ninteresante noutăţi aduse de Android 5.1.

1. Suport pentru dispozitive dual-SIM

Telefoanele cu Android care oferă suport pentru două cartele SIM simultan există pe piaţă de ani buni, însă fiecare dintre aceste modele rulau o variantă personalizată a sistemului de operare. Odată cu varianta 5.1 vine şi suport oficial din partea Google pentru astfel de dispozitive. Rezultatul acestei funcţii este lansarea de telefoane dual-SIM cu un Android „curat”, fără modificări din partea dezvoltatorilor de hardware. Cei care preferă versiunea „vanilla” a software-ului Android şi au nevoie de telefoane cu două cartele vor aprecia cu siguranţă această nouă funcţie.

2. Acces la setări rapide cu ecranul blocat

Până la Android 5.1, pentru a accesa setările rapide din bara de notificări, trebuia să deblochezi telefonul. Această acţiune nu mai este necesară atunci când dispozitivul rulează cea mai recentă versiune a sistemului de operare. Poţi ajunge la setările rapide printr-un simplu gest de sus în jos, chiar şi cu ecranul blocat, putând astfel controla setările pentru WiFi, Bluetooth, date mobile sau geolocaţie. Această funcţie nouă este însă o sabie cu două tăişuri, întrucât oricine poate să modifice setările, chiar dacă telefonul este protejat de o parolă.

3. Blocarea reţelelor wireless fără acces la internet

Probabil una dintre cele mai utile funcţii din Android 5.1 este cea care blochează reţelele WiFi care nu au acces la internet. De fiecare dată când încerci să te conectezi la internet prin WiFi cu un dispozitiv echipat cu noul sistem de operare, acesta va testa conexiunea la internet a reţelei. În cazul în care aceasta nu are acces la internet, conexiunea este întreruptă, iar reţeaua este marcată. De fiecare dată când ajungi în zona respectivă, telefonul va bloca conectarea automată la respectivul punct de acces şi va prioritiza una din reţelele care a funcţionat în trecut.

4. Setări de sunet avansate

În cazul în care doriţi să schimbaţi volumul tonurilor de apel sau alarmelor în timp ce alte sunete sunt redate în aplicaţii multimedia, Android 5.1 oferă această posibilitate. O simplă apăsare pe oricare tastă de volum aduce pe ecran bara de volum, lângă care este afişată o pictogramă în formă de clopoţel. Atingerea ei deschide un meniu cu mai multe bare de volum, pentru fiecare funcţie în parte.

5. Device Protection

Device Protection este una dintre cele mai bune metode de securizare a dispozitivelor cu Android şi vine exclusiv pe varianta 5.1 a sistemului de operare. Din păcate însă, momentan există foarte puţine dispozitive care pot beneficia de această funcţie, printre care se regăsesc Nexus 6 şi Nexus 9. Această metodă de protecţie necesită o parolă PIN pentru deblocarea dispozitivului cât şi alte funcţii. De exemplu, nici după ce dispozitivul este întors la setările din fabrică, acesta nu poate fi folosit fără parola contului Google. Atunci când telefonul este pierdut sau furat, cel care îl are în posesie nu îl poate folosi fără acest cod.

6. Personalizarea setărilor rapide

Cei care doresc să deţină control absolut asupra meniului de setări rapide, au acum această ocazie folosind noul Android. Butoanele afişate în lista de sus, precum accesul la WiFi şi Bluetooth pot fi acum activate sau dezactivate şi reorganizate în funcţie de preferinţele utilizatorului.

7. Apeluri HD Voice

Mulţi producători de hardware au implementat în versiunile lor proprii de Android capabilitatea de a iniţia şi primi apeluri HD Voice, însă abia acum a fost integrată această funcţie în varianta de bază a sistemului de operare. Desigur, dispozitivele Nexus cele mai recente şi mai mult ca sigur că şi cele care urmează să fie lansate vor beneficia de calitate audio superioară în apeluri, însă acum toţi producătorii de hardware pot să ofere suport pentru această funcţie, indiferent dacă aleg să lanseze dispozitive cu Android AOSP sau o variantă personalizată.

8. Dezactivarea automată pentru Priority Mode

Priority mode dezactivează toate tonurile de apel pentru o perioadă de timp prestabilită, însă în Android 5.1 a primit o nouă funcţionalitate. Acesta poate să se dezactiveze automat odată cu prima alarmă setată să sune. Este o funcţie utilă pentru a seta telefonul pe mod silenţios pe timpul nopţii, până dimineaţa, când telefonul sună pentru deşteptare.

9. Amânarea notificărilor

Notificările în Android 5.0 apăreau în partea de sus a ecranului şi nu puteau fi închise decât cu un gest orizontal, care le ştergea complet. În Android 5.1, Google a ales să ofere şi posibilitatea de a amâna notificările manual. Atunci când primeşti un mesaj, un e-mail sau orice alt tip de mesaj din partea aplicaţiilor, poţi glisa în sus pentru a ascunde notificarea. Aceasta nu este complet ştearsă, ci rămâne în centrul de notificări pentru a putea fi accesată mai târziu.

10. Conectare mai uşoară la dispozitive

Pictograma Bluetooth din meniul de setări rapide poate acum să ofere o metodă mai rapidă de conectare la dispozitive. Apăsarea pe săgeata de lângă butonul virtual afişează o listă cu toate dispozitivele disponibile pentru conectare în momentul respectiv.

Deşi multe dintre aceste funcţii sunt deja disponibile pe skin-uri de Android de la producători precum Samsung, LG sau HTC, este îmbucurător să vedem că acestea ajung şi în varianta „de bază” a sistemului de operare. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult