Dell renunţă la tabletele cu Android şi se concentrează pe dispozitive 2-în-1 cu Windows

01.07.2016
Dell renunţă la tabletele cu Android şi se concentrează pe dispozitive 2-în-1 cu Windows
Vânzările de tablete sunt în declin, iar la orizont nu sunt semne care indică că acest trend se va schimba. Dell tocmai a anunţat că va renunţa la linia de tablete Venue cu sistem de oeprare Android. Decizia nu suprinde dacă ţinem cont de faptul că grupul american nu a mai anunţat un nou model de anul trecut. 
 
Compania nu renunţă, însă, complet la tablete şi se va concentra pe dispozitivele hibrid 2-în-1 cu sistem de operare Windows 10. 
 
Citeşte şi: Lenovo lansează pentru piaţa locală două noi dispozitive destinate dezvoltării mediului digital de învăţare
 
Deşi nu a fost unul dintre marii producători de tablete cu Android, Dell a lansat pe piaţă o serie de dispozitive interesante. Compania a introdus pentru prima dată pe un model, Dell Venue 8 7000, camera RealSense 3D de la Intel şi a lansat o tabletă cu suport pentru Wyse Cloud Connect, un sistem asemănător cu Chromecast, dar gândit pentru productivitate. 
 
 
Dispozitivele laptop/tabletă au început să câştige teren, mai ales după ce Microsoft a lansat seria Surface, foarte bine primită de clienţi şi presă. Apple a urmat trendul cu modelele iPad Pro.
 
După acest anunţ, Dell taie o parte importantă din conexiunile pe care le are cu sistemul de operare mobil Android. Compania mai produce doar Chromebook-uri, iar pentru tabletele cu Android deja lansate nu va mai oferi actualizări software. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare. Este ... citește mai mult