China pregătește o alternativă Starlink cu 13000 sateliți, capabili să „suprime” în orice moment rețeaua americană

06.03.2023
China pregătește o alternativă Starlink cu 13000 sateliți, capabili să „suprime” în orice moment rețeaua americană

Dezvoltată de Armata Populară Chineză (PLA) ca un proiect importanță strategică, alternativa Starlink ar putea fi de fapt o armă, deghizată în serviciu de internet prin satelit.

Potrivit informațiilor obținute pe surse, cercetătorii chinezi lucrează la dezvoltarea unei arme pe care armata chineză ar putea să o folosească pentru a distruge rețeaua de internet Starlink a lui Elon Musk, în eventualitatea în care o astfel de măsură ar fi conferi un avantaj pentru un viitor război purtat de China. Iar pentru a nu ridica prea multe obiecții din partea comunității internaționale, inițiativa va fi prezentată drept o rețea de acces la internet prin satelit asemănătoare Starlink. Oficial, argumentul politic este de a împiedica Statele Unite să „acapareze” spațiul orbital de joasă altitudine cu prea mulți sateliți, lansarea alternativei chineze fiind de fapt o cursă contra-cronometru vizând tocmai acest lucru, dar cu micro-sateliți controlați de China.

Internetul liber și accesibil de oriunde în lume, cu ajutorul rețelei de sateliți pusă pe orbită de compania lui Elon Musk, influențează deja în mod decisiv conflicte armate (vezi războiul din Ucraina) și ar putea da mari bătăi de cap în eventuale războaie declanșate de China în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat. Profitând de faptul că încă nu se află în stare de război, China face pregătiri pentru neutralizarea acestei amenințări care deja acționează ca o breșă împotriva cenzurii sistematice aplicată pe întreg teritoriul țării. Deși, ilegale, echipamentele Starlink pot fi teoretic aduse în China pe cale contrabandei, oferind celor interesați acces necontrolat și nedetectabil la internet (atât timp cât antena de recepție este bine ascunsă.

Cunoscută deocamdată doar după numele de cod GW, alternativa Starlink chinezească ar urma să numere 12992 micro-sateliți, administrați de compania nou înființată China Satellite Network Group Co.

Potrivit documentației lăsată, poate intenționat, la vedere, China lucrează la dezvoltarea de capabilități anti-satelit, inclusiv noi sisteme de supraveghere cu capabilități neîntâlnite până acum, capabile să urmărească fiecare satelit din constelația Starlink.

Spre deosebire de alte servicii de internet prin satelit, Starlink este o rețea cu adevărat distribuită, bazată pe mii de sateliți miniaturali interconectați, care asigură un nivel de redundanță nemaiîntâlnit până acum. Pur și simplu, lansarea unei rachete pentru doborârea unui satelit Starlink nu ar avea niciun efect, iar de aici costurile urcă exponențial, fără a avea garanția unui rezultat concret. Astfel, alternativele se împart între detonarea uneia sau mai multe arme nucleare pe orbită (cu distrugerii colaterale și a sateliților pe care China i-ar dori păstrați) și dezvoltarea unei arme neconvenționale de înaltă precizie. Spre exemplu, ar putea fi vorba de o armă bazată pe tehnologie laser, care să „prăjească” sateliții Starlink, sau o tehnologie de bruiere care să „dezorienteze” sateliții Starlink, în cele din urmă scoțând din uz întreaga rețea. Iar dacă respectiva armă este o constelație de sateliți rivală, uniform distribuită în spațiul orbital, atunci operațiunile de bruiere/neutralizare a internetului necenzurat pot fi inițiate pe baza intereselor geopolitice, vizând anumite regiuni geografice sau tipuri de sateliți.

”Ar trebui adoptată o combinație de metode de ucidere soft și hard kill pentru a face ca unii sateliți Starlink să-și piardă funcțiile și să distrugă sistemul de operare al constelației”

Starlink este cel mai ambițios proiect de comunicații prin satelit de până acum, oferind acces la internet de bandă largă pentru utilizatorii comerciali și militari din întreaga lume.

În timp planurile SpaceX vizează finalizarea constelației Starlink abia în anul 2027, cu 12.000 sateliți interconectați, este posibil ca rețeaua chineză GW să fie gata mult mai devreme, completă cu capabilități de bruiaj, instrumente laser și chiar manevre orbitale cu scop ofensiv, în sensul producerii de coliziuni cu alți sateliți.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult