Qualcomm și Google colaborează pentru a oferi telefoane cu suport software extins la 8 ani

26.02.2025
Qualcomm și Google colaborează pentru a oferi telefoane cu suport software extins la 8 ani
Foto: Qualcomm

Qualcomm Technologies Inc. a anunțat că lucrează împreună cu Google pentru a facilita suportul software extins pentru smartphone-urile echipate cu propriile cipuri Snapdragon. Este vorba despre Snapdragon 8 Elite, actualul procesor utilizat de modelele flagship ale momentului, precum și despre viitoarele cipuri din gamele Snapdragon 8 și Snapdragon 7. Astfel, Qualcomm promite că aceste procesoare vor primi suport software extins la 8 ani, aici fiind incluse update-urile de sistem de operare Android, patch-urile de securitate, dar și upgrade-urile de kernel.

- articolul continuă mai jos -

Totuși, Qualcomm punctează că, în ciuda suportului hardware, oferit de companie, și software, oferit de Google, rămâne la latitudinea implementatorilor OEM daca vor implementa sau nu acest suport software extins la 8 ani. Spre exemplu, Samsung oferă deja 7 ani de suport pentru upgrade-uri Android și update-uri de Securitate pentru telefoanele de top lansate în 2024 sau mai actuale. Iar întreaga serie Galaxy S25 este bazata pe procesorul Snapdragon 8 Elite de la Qualcomm, deci producătorul sud-coreean ar putea face lesne pasul, pentru aceste terminale flagship din 2025, la un suport software extins la 8 ani.

Project Treble prinde viață

Qualcomm a lucrat îndeaproape cu Google pentru a permite cipurilor Snapdragon 8 Elite (și viitoarelor modele Snapdragon 8 sau 7) să primească update-uri majore de Android și patch-uri de securitate vreme de 8 ani, cea mai lungă perioadă de suport software existentă în industrie la acest moment. Aceste eforturi fac parte din așa-zisul Project Treble, care ar permite integrarea celor mai recente variante de Android fără ca integratorii OEM să facă schimbări fundamentale în codul dispozitivului, chiar dacă vor fi necesare update-uri de kernel.

Programul debutează, după cum a fost anunțat, cu Snapdragon 8 Elite (precum și viitoarele cipuri din gamele Snapdragon 8 și 7 de la Qualcomm) si cea mai recentă versiune stabilă a sistemului de operare de la Google – Android 15 –, urmând să continue pentru o perioadă de cinci ani. Astfel, toate telefoanele bazate pe familiile de cipuri Snapdragon 8 sau Snapdragon 7 (pornind de la SD 8 Elite), ce urmează să fie lansate în următorii cinci ani, ar putea beneficia de suport software (upgrade-uri Android și update-uri de securitate) vreme de 8 ani, dacă producătorii acestor dispozitive își asumă un asemenea angajament.

Sursa: Qualcomm

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult