Vânzările iPhone în China, a doua piață a telefoanelor mobile, s-ar putea încadra și în 2025 pe același trend negativ din ultima perioadă, conform companiei de consultanță și analiză International Data Corporation (IDC). În același timp, Huawei, companie locală, își majorează constant din cota pe această piață.
Astfel, datele IDC arată că vânzările de iPhone ar putea coborî cu 1,9% în 2025 pe piața chineză. Aici, nu doar Huawei câștigă teren, dar și multe alte mărci chineze, cum ar fi Honor, Xiaomi și OPPO, încearcă să-și întărească pozițiile, iar concurența a devenit tot mai acerbă.
Conform companiei de consultanță, unul dintre principalele motive din spatele scăderii vânzărilor Apple din acest an este eliminarea iPhone-urilor din schema de subvenții. Huawei, în schimb, atrage tot mai mult clienți din piața chineză tocmai prin reduceri și subvenții substanțiale la dispozitivele sale, de la modele emblematice, la modele accesibile.
Situația vânzărilor de telefoane iPhone nu este bună în China de câțiva ani. Compania americană a înregistrat, în ultimul trimestru recent încheiat, o scădere a vânzărilor de 9% pe această piață, fiind singurul producător care s-a confruntat cu o astfel de problemă. În ciuda faptului că este un brand elegant, cu dispozitive premium, Apple a avut parte de o scădere a vânzărilor de iPhone din mai multe motive. Unul dintre acestea, care se adaugă la pierderea subvențiilor, este faptul că tot mai multe mărci chinezești au integrat funcții uimitoare AI și capabilități inteligente pe modelele lor, depășindu-i pe cei de la Apple.
Câțiva dintre analiștii IDC prognozează că piața de smartphone-uri din China va crește cu 3% în acest an, deoarece „subvențiile guvernamentale au crescut cererea pentru modelele Android”.
Pe lângă scăderea de pe piața chineză, Apple s-ar putea confrunta, de asemenea, cu o reducere a livrărilor și la nivel global din cauza condițiilor tarifare. Administrația de la Washington intenționează să introducă o taxă de 25% pentru telefoanele destinate pieței SUA dacă nu sunt produse în interiorul țării.
Sursa: HC Newsroom