În ziua de astăzi, un dispozitiv și o conexiune stabilă la internet sunt indispensabile în orice locuință. Indiferent că vorbim despre un telefon, un televizor sau un laptop, accesul la o rețea Wi-Fi rapidă și fiabilă a devenit esențial, mai ales că majoritatea gadget-urilor sunt create pentru a funcționa online și majoritatea activităților au într-o măsură sau alta nevoie de conexiune la internet.
Astfel, când utilizatorii urmăresc seriale, ascultă muzică, se joacă sau fac streaming, au nevoie de conexiuni Wi-Fi care să țină pasul. Iar TP-Link recomandă noul Archer BE220 drept soluție pentru toate aceste cazuri de utilizare.
În primul rând, Archer BE220 folosește din plin beneficiile tehnologiei Wi-Fi 7, oferind viteze mai mari, latență redusă și un timp de răspuns îmbunătățit. Transmisia simultană pe două benzi asigură o conexiune stabilă, recomandată pentru activități care necesită performanță ridicată, cum ar fi realitatea virtuală sau sesiunile de gaming online. Cu o viteză de 3,6 Gbps pe cele două benzi de 5 GHz și de 2.4 GHz, router-ul permite tuturor dispozitivelor din casă să funcționeze adecvat și fără întreruperi.
Un router performant nu înseamnă doar viteză, ci și acoperire eficientă. TP-Link amintește că Archer BE220 este echipat cu patru antene și tehnologie Beamforming, care direcționează semnalul acolo unde este nevoie. Dacă locuiești într-o casă mai mare sau într-un apartament cu pereți groși, compatibilitatea cu EasyMesh permite extinderea conexiunii fără a întrerupe conexiunea. Rețeaua creată este unitară și fără schimbări de semnal, iar conexiunea rămâne stabilă oriunde în locuință.
Pe lângă performanțele wireless, TP-Link Archer BE220 oferă și conexiuni prin cablu la standard Gigabit, prin cele patru porturi LAN și un port WAN, potrivite pentru dispozitive fixe cum ar fi consolele de gaming, televizoarele smart sau PC-urile de birou. Conform producătorului, instalarea router-ului este rapidă și simplă cu ajutorul aplicației TP-Link Tether.
Portofoliul TP-Link, se regăsesc și alte dispozitive Wi-Fi 7, concepute atât pentru a completa rețeaua existentă, cât și pentru a înlocui echipamentele mai vechi, în funcție de nevoi.
Ca alternativă pentru routerul Archer BE220, producătorul oferă o gamă extinsă de routere Wi-Fi 7 care răspund diferitelor nevoi de performanță și buget: Archer BE900, Archer BE800, Archer BE550, Archer BE450 și Archer BE230. Toate aceste modele sunt compatibile cu EasyMesh, care permite crearea unei rețele Wi-Fi unificate, fără întreruperi, ideală pentru locuințele în care acoperirea fiecărui colț este esențială.
De asemenea, fiecare dintre aceste routere oferă viteze mari, latență redusă și performanță stabilă, chiar și în locuințele cu multe dispozitive conectate simultan. În funcție de model, utilizatorii pot beneficia de caracteristici avansate precum porturi de 10G, securitate HomeShield și opțiuni flexibile de instalare.
Sursa: TP-Link