Galaxy Tab A11, tabletă ieftină de la Samsung, cu ecran la 90 Hz

15.09.2025
Galaxy Tab A11, tabletă ieftină de la Samsung, cu ecran la 90 Hz
Foto: Samsung

După lansarea seriei de tablete Galaxy Tab S11, Samsung pare că își îndreaptă atenția și spre clienții care își doresc un astfel de dispozitiv accesibil, orientat mai degrabă către consumul de media și fără mari pretenții calitative. Astfel, după ce seria Galaxy Tab S10 nu a avut un corespondent Galaxy Tab A10, compania sud-coreeană sare direct la gama Galaxy Tab A11, care va îndeplini fix rolul descris mai devreme.

De altfel, nu vorbim doar despre supoziții, Galaxy Tab A11 făcându-și deja apariția pe site-ul oficial Samsung din Emiratele Arabe Unite, fiind doar o chestiune de timp până când noua tableta de intrare în gamă va deveni „internațională”.

Samsung Galaxy Tab A11

După cum aminteam, Samsung Galaxy Tab A11 va înlocui modelele Galaxy Tab A9 disponibile acum pe piață, cele mai accesibile de la producătorul sud-coreean și singurele astfel de dispozitive cu dimensiuni mai mici de 10 inci. Noua Tab A11 va avea un ecran LCD, cu diagonala de 8,7 inci, o rezoluție de 1340 x 800 de pixeli, dar și o rată de refresh de 90 Hz (față de 60 Hz la Tab A9).

Camera frontală va utiliza acum un senzor de 5 MP (față de numai 2 MP, la modelul Tab A9), iar camera principală, de pe spatele dispozitivului, va rămâne la același senzor de 8 MP.

Samsung Galaxy Tab A11
Foto: Samsung

Printre alte caracteristici pe care Samsung a optat să nu le schimbe odată cu trecerea de la Tab A9 la Tab A11 se numără și procesorul principal, un MediaTek Helio G99, același din mai vechea tabletă ieftină a companiei. Modelul Tab A11 va putea fi configurat însă cu 4 sau 8 GB de memorie RAM, precum și cu 64 sau 128 GB de stocare. Stocarea va putea fi extinsă, de asemenea, cu ajutorul unui card microSD.

Fiind vorba despre un dispozitiv creat pentru a fi accesibil financiar, Galaxy Tab A11 va include un jack audio de 3,5 mm, precum și difuzoare stereo (cu puterea de 1W), cu suport pentru Dolby Atmos.

Noua tabletă Samsung Galaxy Tab A11 va avea o greutate de numai 335 g, aceasta adăpostind o baterie cu capacitatea de 5100 mAh, ce se va încărca prin intermediul unui port USB Type-C de tip USB 2.0. Tableta va oferi suport pentru Wi-Fi 5 (ac), Bluetooth 5.3, GPS, dar fără NFC.

Tableta Tab A11 va fi disponibilă în versiuni cu Wi-Fi sau cu conectivitate 4G, prețurile nefiind dezvăluite încă (zvonurile vorbesc însă că vor porni de la sub 200€). Tableta ar trebuie să fie disponibilă în două culori: gri și argintiu.

Samsung Galaxy Tab A11
Foto: Samsung

Samsung Galaxy Tab A11+

De obicei, aceste game de tablete mai accesibile de la Samsung beneficiază și de modele +, cu ecrane de dimensiuni mai generoase. Un Galaxy Tab A11+ nu și-a făcut încă apariția pe site-ul Samsung, însă ar trebui să fie o tabletă similară, cu diagonala ecranului de 11 inci și cu o baterie de 7040 mAh.

De asemenea, modelul Tab A11+ ar trebui să beneficieze de conectivitate 5G, fiind dotat cu procesorul MediaTek Dimensity 7300, cu 6 sau 8 GB memorie RAM și stocare de 128 sau 256 GB (expandabilă cu ajutorul unui card microSD).

Samsung Galaxy Tab A11+
Foto: Samsung Galaxy Tab A11+

Sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult